L-am privit odată îndeaproape, cu prilejul decernării unor premii într-un cerc restrâns, pe actorul Alexandru Giugaru, sosit punctual la ceremonie, împreună cu soţia vizibil mai tânără.
Era îmbrăcat corect şi totodată elegant, cu un costum cafeniu închis bine croit, cu vestă, cravată asortată şi batistă la buzunar. A luat loc în fotoliul unde fusese poftit să se aşeze. Născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, se ţinea foarte bine la 85 de ani, felul său de a fi sugerând cuviinţă autentică. A povestit câteva întâmplări, făcându-i pe cei prezenţi să râdă cu poftă. Spunea, la un moment dat, că încăpeau cu mare caznă în maşinile Radiodifuziunii, nişte Moskviciuri, atât el, cât şi baritonul Ştefănescu-Goangă, al cărui mic dejun consta dintr-un castron de supă plin cu cacao cu lapte... Sosiseră şi ceilalţi laureaţi, însă decernarea premiilor întârzia, asistenţa fiind cucerită de glumele marelui actor.
Treizeci de ani mai târziu l-am cunoscut pe unul dintre partenerii lui Giugaru din ecranizarea piesei D’ale carnavalului – eram copil când rulase filmul –, regizată de Jean Georgescu; pe Ion Lucian.
Luasem parte împreună la o emisiune – actorul avea 86 de ani – şi m-am oferit să-l conduc până acasă; locuia la câteva sute de metri de studio. Când am coborât în strada Academiei, mi-a explicat că la subsolul blocului Romarta, unde fusese barul de noapte Atlantic, funcţionase în anii de după război un teatru al lui Grigore Vasiliu-Birlic, adăugând că la sfârşitul lui 1947 existau 22 de teatre particulare în Bucureşti.
Venind vorba despre un actor cunoscut, care graseia şi purta cu eleganţă pe scenă fracul sau smochingul, neîntrecut în roluri de magnat, precum în cel al lui Bucşan din Ultima oră de Mihail Sebastian, Ion Lucian s-a oprit din mers şi a zis: „Eleganţa lui era înnăscută; era copilul din flori al lui Take Ionescu”.
Ajuns acasă, am deschis cu febrilitate un dicţionar de oameni politici, constatând că Take Ionescu avea 60 de ani atunci când a venit pe lume viitorul actor. La vremea aceea, Take Ionescu era recăsătorit cu o femeie mai tânără decât el cu câteva decenii şi îndrăgostit – după cum povesteşte în memorii un diplomat care i-a stat în preajmă – de una încă şi mai tânără, căreia îi scria zilnic de la Paris.
Recomandările noastre
