Sunt povești peste care uitarea ar trebui să aștearnă straturi groase de humă, astfel încât să rămână nescrise și nerostite. Cu toate acestea, când te aștepți mai puțin, istoria le dezgroapă pentru a dezgoli nemernicia umană ce pare a spori cu fiecare generație care vede lumina soarelui.

Geta muncea cu ziua prin casele oamenilor cu stare, spălând rufe și călcând așternuturi ce trebuiau zilnic schimbate si împrospătate.

Lucru bizar, gândea ea, care n-avea nici măcar cu cearceaf de Doamne ajută pe salteaua ce colcăia de ploșnițe, ce-i servea de pat seară de seară.

-Cum naiba să-ți speli cârpa de sub cur zi de zi ? bombănea Geta, când stătea la bârfă cu cele două prietene pe care le avea în bloc.

-Ia zi, fată, o mai înșală doctorul pe nevastă-sa cu bona ?

-Care doctor, că acum lucrez la mai mulți?

-Doctorul ăla de rinichi, despre care ne-ai povestit că l-ai prins în pat cu bona.

-A, nu mai fac curățenie acolo, s-au despărțit. Dar ieri l-am prins pe avocatul ăla bătrân, cu casă în centru, cocoțat pe una, chiar în casă.

-Unde ? povestește-ne! O descoseau vecinele curioase.

-Cum unde? În birou. Intrasem să șterg praful și, buf, am nimenit ca musca-n fasole. Era o slăbănoagă aia, mă și mir că stătea carnea pe ea. Rămăsesem ca proasta în ușă și mă minunam că avocatul mai are putere la vârsta lui.

-Și? Te-au văzut?

-Ba bine că nu ! am scăpat de-a naibii mopul pe jos, ca să-i crape slăbănoagei inima. Avocatul, parcă trezit din beție, îmi face semn să tac și mă poftește înăuntru. Hai și tu aici, Getuțo, că e loc pentru toată lumea, așa mi-a zis.

Mi-am făcut cruce cu limba-n gură, am zis tatăl nostru și am fugit mâncând pământul. Cum , Doamne, să mă ispitești cu asemenea spurcăciuni ?

-Vai, doar proastă mai ești și tu, Geto! În locul tău stăteam acolo și îl jupuiam de bani pe babalâc.

-Vezi-ți de treabă, că nu fac eu din astea! S-a apărat Geta, brăzdându-și pieptul cu cruci imaginare.

-Și-acum ce ai de gând să faci ? te mai întorci să lucrezi acolo ?

-Ba bine că nu ! ochii mei nu văd, mintea uită repede, gura mi-e mai legată ca un prunc în burtă la mă-sa.

Și Geta s-a ținut de cuvânt. S-a reîntors în casa avocatului ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut și a urcat la etaj ca să-și pregătească aspiratorul.

Din dormitorul cel mare se auzeau izbituri și zgomote difuze, nedeslușite.

-Te pomenești că hoții prăduiesc bijuteriile doamnei! Și-a spus Geta, înarmându-se cu mopul ce-i servea drept armă letală, intrând în încăperea de unde se auzea gălăgia.

-Nu mișca! A urlat menajera, pe un ton milităresc, cum văzuse ea prin filmele americane.

Însă nici urmă de hoți. Stăpâna casei și-a făcut apariția dintre așternuturile asudate, încercând să-l ascundă pe cel care o făcuse să scoată sunetele acelea bizare.

Spre surprinderea Getei, bărbatul cu pricina nu era avocatul, ci maseurul doamnei.

-Ei drăcie, nu-mi era de ajuns prima pățanie, acum trebuia să dau și peste desfrânata asta. Sper să nu mă invite și ea la orgie ca bărbatu-său.

Cu mintea împrăștiată aiurea, legând și dezlegând scenarii, Geta rămăsese stană de piatră în mijlocul camerei. Până să-și adune gândurile, s-a trezit târâtă în baie, iar restul lucrurilor care i s-au întâmplat nu și le mai poate aminti, întrucât a murit de la prima lovitură.

Soția avocatului și maseurul au înfășurat-o într-o folie de plastic și, spre miezul nopții, au aruncat-o în mijlocul unde lac fără fund.

Cine să-i simtă lipsa Getei? Cine s-o regrete ? Oamenii sunt prea egoiști ca să se mai îngrijoreze de cei de care se pot lipsi. Trecuseră trei săptămâni de la odioasa crimă, iar vecinele Getei duceau lipsă de bârfe.

-Pe unde o umbla Getuța, că n-am văzut-o de zile bune ?

-I-o fi pus Dumnezeu mâna în cap și s-a procopsit cu vreun bogătaș.

-Ei,aș, la ce sărăntoacă e ea, nici un câine nu-i dă atenție.

Alte două săptămâni s-au scurs fără ca pământul s-o regrete pe biata Geta. Până într-o zi când, niște scafandri tocmiți să caute trupul unui copil înecat într-un lac adânc de la marginea orașului, au scos la suprafață rămășițele eroinei noastre.