Au ajuns SUA și Rusia la un compromis la Viena? E în joc pacea mondială!

Au ajuns SUA și Rusia la un compromis la Viena? E în joc pacea mondială!

La finalul celor patru zile de consultări ruso-americane privind stabilitatea strategică și controlul armamentului, desfășurată la Viena, nu s-a făcut public conținutul discuțiilor, menționându-se doar că cele două părți s-au înțeles să continue discuțiile în legătură cu toate subiectele,

Nu s-a preciza, însă, când se vor relua discuțiile și, mai ales, în ce format. Consultările la nivel de experți au avut loc pentru prima dată sub forma unor reuniuni succesive a trei grupuri de lucru: pentru securitatea în spațiu cosmic, pentru doctrină și potențiale, în varianta rusă, pentru doctrină și focoase nucleare, în cea americană, și cu privire la măsurile de transparență și verificare.

Ceva mai multe detalii se știu despre convorbirile în cadrul grupului de lucru privind securitatea în spațiu, nu însă și răspunsul Rusiei la propunerea americană de a înființa o linie de comunicație directă pentru a preveni incidentele spațiale.

Cu doar câteva zile înaintea reuniunii, Statele Unite au acuzat Rusia că ar fi testat, pe 15 iulie, o armă antisatelit, lansată de pe orbită. Moscova a negat că minisatelitul, lansat de un satelit militar rus și care a efectuat manevre în apropiere unui alt satelit rus, ar fi fost o asemenea armă. Rusia a respins acuzațiile americane ca dezinformare și o încercarea de a discredita activitățile sale spațiale, ca și inițiativele împotriva militarizării spațiului cosmic, dar și de a masca planurile americane și NATO de a desfășura arme în spațiu. Rusia a fost iritată de lansarea acestor acuzații chiar înaintea consultărilor de la Viena, dar nu a continua polemica după reuniunea grupului de lucru, ce a durat peste 13 ore.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un înalt diplomat rus a numit aceste discuții cele mai serioase, concrete și aprofundate convorbiri ruso-americane din ultimii 10 ani. Astăzi, Ministerul rus de Externe a menționat că s-a decis ca grupul de lucru privind securitatea în spațiu să se întrunească regulat.

Departamentul de Stat american a precizat că au fost discutate punctele de vedere referitoare la amenințările în spațiul cosmic, politici, strategii și doctrine, ca și la dezvoltarea activităților spațiale în condiții de securitate. Ambele delegații și-au exprimat interesul pentru continuarea discuțiilor și îmbunătățirea comunicării pentru a reduce riscul neînțelegerilor și a preveni și gestiona incidentele ce au legătură cu spațiul public cosmic, ca și escaladarea situațiilor. În legătură cu discuțiile în cadrul grupurilor de lucru pentru doctrine, respectiv, transparență, nu există deocamdată informații. Anterior, mediile ruse au scris că Statele Unite vor să discute armamentul nuclear tactic al Rusiei.

Nu există deocamdată informații nici despre soarta Tratatului ruso-american START, privind reducerea armelor strategice ofensive, care expiră în luna februarie. Rusia dorește prelungirea lui cu cinci ani, în timp președintele Donald Trump dorește un nou tratat nuclear, cu participarea Statelor Unite, Rusiei și Chinei, idee respinsă însă de Beijing.

Ministerul de Externe de la  Moscova a precizat că Rusia este deschisă unui dialog multilateral pe acest subiect, dar consideră că participarea la el trebuie să se bazeze pe consens și luarea în considerație a intereselor reciproce, constrângerea fiind contraproductivă. Pentru continuarea eforturilor în această direcție, Rusia consideră importantă implicarea în dialog a Marii Britanii și Franței, puteri nucleare aliate ale Statelor Unite în cadrul NATO, notează Rador.