Mircea Lucescu, prezentat oficial la Dinamo Kiev: „Nu mă pot dezice de Șahtior”

Mircea Lucescu, prezentat oficial la Dinamo Kiev: „Nu mă pot dezice de Șahtior”

După ce a amenințat cu plecarea de la echipă, din cauza tensiunilor provocate de fanii lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a revenit asupra deciziei și a fost prezentat orificial la gruparea din capitala Ucrainei.

Din cauza restriciilor impuse de pandemia de coronavirus, prezentarea oficială a lui Mircea Lucescu a fost susținută video, la care au mai participat și jurnaliști ucraineni.

Amintim că „Il Luce” a fost la un pas să renunțe la postul de tehnician al lui Dinamo Kiev, după ce ultrașii echipei ai răbufnit, aceștia amintindu-și de faptul că echipa lor a fost aspru criticată de român, în perioada în care acesta o pregătea pe Șahtior Donețk.

În cele din urmă, Lucescu a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, existând și opțiunea de prelungire pe încă un an.

„Am urmărit cu atenție conferința de presă a președintelui Igor Surkis și m-a surprins că s-a vorbit mult de raportul cu suporterii și mai puțin de ce ar trebui să facem noi, cei care ne ocupăm de soarta lui Dinamo Kiev.

Nicăieri unde am fost, nu am adus schimbări radicale. Am dat și dau încredere totală jucătorilor care au evoluat, până la proba contrarie. Avem o săptămână la dispoziție. Din România nu am putut să văd campionatul ucrainean, dar din informațiile avute în ultimul timp am încercat să-mi fac o idee despre ceea ce înseamnă valoarea jucătorilor.

Voi avea discuții individuale cu toți jucătorii pentru a cunoaște starea lor de spirit. Eu cred că Dinamo are o echipă plină de jucători talentați. Au nevoie de o schimbare în modul de a gândi fotbalul și de a pregăti jocul.

În ceea ce privește transferurile, am avut o discuție cu scouting-ul. Am vrut să văd ce jucători s-au urmărit în toată această perioadă. Ei cunosc cel mai bine necesitățile echipei. Voi continua și mâine. Nu vreau să dau nume și nici necesitățile echipei până când nu voi fi convins de ce trebuie schimbat”, a declarat Mircea Lucescu.

Mai mult, românul a fost întrebat și despre cât de dificilă a fost trecerea de la Șahtior la Dinamo Kiev, însă Mircea Lucescu a spus că nu se va putea dezice niciodată de echipa de la Donețk.

„Șahtior e o istorie extraordinară. Sentimentele, emoțiile sunt în continuare. Nu se pune problema ca eu să mă dezic de ceea ce s-a întâmplat în perioada aceea. Eu sunt antrenor profesionist, știu să împart emoții, sentimente și ce înseamnă datorie profesională.

Președintele lui Dinamo Kiev m-a invitat pentru a-i ajuta pe acești tineri jucători să crească. Era un lucru pe care nu-l puteam refuza și sper să-mi dea satisfacții. Prima mea datorie e să-i fac să crească pe acești jucători, să facă performanță.

Nu am venit să-mi iau vreo revanșă faţă de Șahtior. Am numai respect pentru tot ceea ce s-a întâmplat acolo, am respect pentru suporteri, pentru conducere, pentru jucătorii de acolo. Dar aia e partea istorică, asta e partea de acum. Eu vreau să continui în lumea fotbalului și să mă bucur de rezultat”, a mai spus Lucescu.