Noua Zeelandă suspendă tratatul de extrădare cu Hong Kong
- Tudor Borcea
- 28 iulie 2020, 09:45
Ministrul de externe neozeelandez, Winston Peters, a anunțat, marți, că va îngheța tratatul de extrădare cu Hong Kong, explicând „că nu mai are încredere în independența sistemului său judiciar” de la impunerea de către China a unei noi legi de securitate națională.
La fel ca Marea Britanie și Australia, Noua Zeelandă a decis să-și suspende, marți, tratatul de extrădare cu Hong Kong.
„Adoptarea de către China a noii legi de securitate națională a erodat principiile statului de drept” și „a încălcat angajamentele Chinei cu comunitatea internațională”, a declarat ministrul de Externe Winston Peters (foto).
„Noua Zeelandă nu mai poate avea încredere că sistemul judiciar din Hong Kong este suficient de independent față de China”, a adăugat Winston Peters.
„Dacă China va arăta în viitor că respectă principiul o țară-două sisteme , atunci am putea reconsidera această decizie”, a adăugat el, scrie France 24.
Noua Zeelandă „rămâne profund îngrijorată de impunerea acestei legi şi vom continua să monitorizăm situaţia din Hong Kong pe măsură ce aceasta este aplicată”, a precizat înaltul oficial neozeelandez, scrie Agerpres.
Marea Britanie, Australia şi Canada şi-au suspendat acordurile de extrădare cu Hong Kong, iar SUA au încetat tratamentul economic preferenţial acordat insulei pe fondul unor îngrijorări similare.
Beijingul a impus o nouă lege în fosta colonie britanică la începutul lunii iulie, în pofida protestelor din Hong Kong şi din Occident, legislaţie care creşte influenţa regimului autoritar de la Beijing asupra puternicului centru financiar internaţional.
Şeful diplomaţiei neozeelandeze a mai anunţat că ţara sa va trata exporturile de tehnologie şi de bunuri militare şi cu dublă utilizare către Hong Kong în mod similar exporturilor către China continentală, ca parte a revizuirii globale a relaţiilor sale cu Hong Kong.
China este cel mai mare partener comercial al Noii Zeelande, volumul anual al schimburilor comerciale depăşind recent 21 de miliarde de dolari americani.