Blockbusterul „Tenet” al lui Christopher Nolan, cea mai așteptată premieră
- Magda Spiridon
- 28 iulie 2020, 08:42
Mult-așteptatul, epicul SF „Tenet" al maestrului contemporan al blockbusterelor din Cetatea Filmului, Christopher Nolan, va avea premiera oficială pe 26 august, apoi va intra într-un număr limitat de proiecții pe ecranele americane în septembrie.
Cunoscut pentru sex-appeal-ul filmelor sale, dintre care unele precum „Inception” au depășit încasări de aproape un miliard de dolari la nivel mondial, regizorul britanic Christopher Nolan a anunțat data lansării oficiale a mult-așteptatului său SF. După patru amânări succesive din cauza pandemiei, „Tenet” va debuta pe ecranele de peste Ocean la data de 26 august, a anunțat luni Warner Bros.
Inițial, filmul care îi are ca protagoniștii pe tinerii actori Robert Pattinson și John David Washington (fiul starului Denzel Washington) ar fi trebuit să aibă premiera pe 17 iulie, apoi pe 31 iulie, însă Warner Bros a anunțat săptămâna trecută că a fixat o nouă dată de lansare, 12 august, pentru ca în final să rămână stabilită data de 26 august.
Studioul american a precizat că filmul va rula în 70 de țări din Europa, Canada, Australia, Japonia și Coreea de Sud. Nu a fost precizat însă numărul total de săli de cinema în care va rula. Procesul de redeschidere a sălilor este unul dificil în toată lumea, dar în Statele Unite se confruntă cu restricții severe din cauza evoluției pandemiei. Chiar în cazul sălilor de cinema redeschise oficial, afluența de public nu este impresionantă
„Tenet," un thriller despre un agent care încearcă să declanșeze al Treilea Război mondial, combină spectaculozitatea tipică unui film cu buget mare cu o poveste inventivă, mixaj în virtutea căruia Nolan este unul dintre cei mai solicitați regizori de la Hollywood. Nici nu este de mirare, căci de la „Memento" la "Inception", „Dunkirk" sau imensul succes cu seria Batman „Dark Knight", cineastul britanic și-a făcut un nume mare în industrie. Pentru „Tenet," Nolan a avut la dispoziție un impresionant buget de 205 milioane de dolari, relatează France 24.