„Acum să venim şi la fortăreaţa sau cetăţuia din Bucureşti, făcută pentru scop strategic, în apărarea căii invaziunilor despre Orient, după cum se face, cu mare rezon, menţiune în „Revista Română” din 1861, şi care se numeşte în limba otomană la dervent, adică la strâmtoare”, scrie Dimitrie Papazoglu, în a sa Istorie a Fondărei orașului București apărută la 1891, din care cităm mai departe:

Acum să venim la descrierea citadelei, cum am putut culege şi eu din bătrâni. Luând de bază colţul Hanului Roşu, în răspântiile Podului Caliţii, adică pe marginea dreaptă a uliţii Şelarilor, acolo era drept o poartă împotriva trecătoarei podului Dâmboviţii.

Această poartă, până în ziua de astăzi, o numesc bătrânii în trei feluri: 1. poarta de sus; 2. poarta mică, şi-al 3. poarta de fier, ca la colţurile fortăreţei.

De acolo continuă zidul cetăţii, gros, făcut de bolovani mari de piatră de Prahova, cărămidă şi ciment, până la poarta mare sau cea centrală (pe sub această poartă intra nenorocitul vornic Stănilă, care veni cu mai mulţi boieri, episcopi şi mai mulţi din cler, chemaţi de Mircea II Ciobanul, fiul lui Mihnea cel Rău, cu viclenie la Curtea Domnească, iară el năpusti pe beşlii turci de îi măcelări pe toţi, la anul 1557, 3 martie, în a III-a sa domnie, şi care, după moartea lui, s-a îngropat chiar în acea biserică din Curtea Domnească, unde este astăzi chiar poarta bisericei), împotriva trecătoarei podului Dâmboviţii din vadul sacagiilor (acesta este al doilea vad al cărătorilor de apă, căci cel dintâi este cel de la Podul Beilicului).

De acolo iarăşi începe zidul până în colţul Pieţei celei Mici, împotriva podului Dâmboviţii, ce duce astăzi la piaţa precupeţilor, iară atunci intra în livedea gospod, acolo era ceairu cailor, păzitorilor citadelei şi mai târziu ai Casei Domneşti.

Această livede era pe tărâmul pe care este astăzi Doamna Bălaşa, Spitalul Brâncovenesc, Piaţa Bibescu şi hala de măcelării, prund al Dâmboviţei, care numire se păstrează până astăzi la biserica Sf. Nicolae ce-i zice din Prund, de la spatele stabilimentului Doamnei Bălaşii.

În acel colţ al cetăţii era ardicat şi un turnuleţ pentru apărarea zisei trecători spre livede, cum şi a Căii lui Şerban Vodă, ce ducea la Olteniţa.

De aci pornea zidul, formând careul, şi se urca pe partea stângă a Căii Târgului de Afară, pe lângă scurgerea râului ce curgea din Târgul Cucului, pe la moara din răspântiile astăzi ale Bărăţiei.

În această faţadă a zidului era poarta de jos, împotrivă de calea ce ducea în oraşul Bucureşti, astăzi uliţa Rahtivanului, şi de la menţionata răspântie forma zidul colţ şi continua spre Târgul Cucului, peste drum de locul astăzi al Bărăţiii, iarăşi pe lângă marginea acelui râu ce curgea chiar pe strada astăzi a Braşovenilor.

Poarta de fier

De aci iarăşi forma colţul şi continua pe partea stângă a Vechilor Cavafi, astăzi strada Marchitanilor, până la colţul astăzi împotriva ulicioarei Sf. Nicolae, şi de acolo continua zidul la vale, pe strada Şelarilor, până la poarta cea mică a cetăţii, în răspântii, zisă Poarta de fier a lui Mircea Vodă cel Bătrân, peste drum de hotelul astăzi numit „Caracaş".