Trump pune o recompensă uriașă pe hackerii din Europa de Est!

Trump pune o recompensă uriașă pe hackerii din Europa de Est!Sursa foto: Dreamstime.com

SUA au anunţat miercuri că oferă două milioane de dolari ca recompensă pentru orice informaţie care ar duce la arestarea a doi hackeri ucrainieni.

Aceștia sunt acuzaţi că ar fi vândut informaţii confidenţiale după ce au piratat Comisia pentru valori mobiliare şi schimb din SUA, informează aa.com.tr.

Artiom Viaceslavovici Radcenko şi Oleksandr Vitalievici Ieremenko au fost inculpaţi în ianuarie 2019 în statul New Jersey pentru că ar fi sustras mai multe mii de fişiere informatice din calculatoarele Securities and Exchange Commission (SEC), între care rezultate trimestriale şi anuale ale unor întreprinderi.

Potrivit Ministerului Justiţiei, ei ar fi vândut aceste informaţii înainte ca ele să devină publice.

„Criminalitatea cibernetică nu se supune şi nici nu respectă legile niciunei ţări”, a afirmat într-un comunicat secretarul de stat american Mike Pompeo.

Departamentul de Stat oferă o recompensă de un milion de dolari pentru fiecare dintre ei în cadrul programului său de combatere a organizaţiilor criminale transnaţionale.

Este pentru prima oară când Serviciile Secrete, agenţia însărcinată cu protecţia preşedintelui şi a altor demnitari şi care oferă cealaltă jumătate a sumei, propune o recompensă pentru vreun cetăţean străin urmărit în SUA.

Hackerul Sanix, autorul „celui mai mare furt de date”, reţinut de autorităţile din Ucraina

În urmă cu doar câteva luni, cel mai mare hacker din istoria furtului de date personale a fost arestat. 773 de milioane de adrese de e-mail și 21 de milioane de parole earu comercializate de acesta.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut un hacker cunoscut sub numele de Sanix – potrivit unui comunicat al instituţiei ucrainene. Ofiţerii SBU precizează că, la începutul anului 2019, persoana respectivă anunţa pe un forum vânzarea unei baze de date conţinând 773 de milioane de adrese de e-mail și 21 de milioane de parole.

În ianuarie 2019, hackerul Sanix a atras atenţia mass-media străine, cum ar fi The Guardian, Forbes, Newsweek sau Italia 1, deoarece baza de date pe care acesta o scosese la vânzare era „cea mai mare bază de date furată vreodată”. Experții au descoperit că baza de date de 87 GB scoasă la vânzare de hackerul respectiv nu reprezenta decât o mică parte din cantitatea totală de date pe care le deținea.

S-a dovedit că volumul total al bazeu de date este de 1 TB şi includea date cu caracter personal (inclusiv date financiare) ale unor rezidenți din state UE și din America de Nord. Serviciul ucrainean de Securitate a primit informații conform cărora hackerul Sanix este, probabil, un locuitor al regiunii Ivano-Frankivsk, din vestul Ucrainei.

Ofiţerii ucraineni au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului şi au confiscat echipamentele informatice conţinând 2 TB de informații furate, telefoane cu dovezi despre activități ilegale și bani în numerar obţinuţi din operațiuni ilegale. Este vorba despre aproape 190.000 de hrivne (circa 6.500 de dolari) și peste 5.000 de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News