Profesorul din ”Iași” a fost arestat din nou. Polițiștii nu mai rezistă cu bătrânul care le face zile amare!
- Mihai Soica
- 21 iulie 2020, 16:30
Un pensionar din Iași a fost arestat pentru 30 de zile după ce, în decurs de doi ani a comis patru infracțiuni de conducere a unui autoturism fără permis de conducere.
La 70 de ani, Petru Mazâlu ar trebui să fie ca orice alt bătrân, retras de mult la pensie, să își vadă de nepoți și să se bucure de zilele frumoasă de vară.
În schimb, Mazâlu nu este așa. Acum a fost arestat a patra oară, fiind acuzat că îăn ultimii doi ani a condus un autoturism fără permis de conducere. ”Poliţiştii Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări în patru dosare penale întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto fără permis de conducere. Joi dimineata, în jurul orei 09.00, poliţiştii au depistat un bărbat, de 69 ani, conducând un auto, pe bulevardul Carol I, din municipiul Iaşi, iar în urma verificărilor în bazele de date a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, bărbatul este cercetat de poliţişti pentru că ar fi comis acelaşi gen de faptă în iunie 2018, decembrie 2019 ş iunie 2020. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reţinut de poliţişti, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi”, susțin cei de la IPJ Iași.
În urma acestui comportament iresponsabil, procurorii de la Iași au decis să ceară pe numele lui Mazâlu un mandat de arestare, care a fost emis de Judecătoria Iași, care a dispus arestarea pensionarului pentru o perioadă de 30 de zile. ”Dispune arestarea preventivă a inculpatului Mazâlu Petru pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, au dispus judecătorii de la Judecătoria Iași.
Mazâlu este cunoscut de polițiștii din Iași, după numele de ”profesorul”. În cei 70 de ani ai săi, Mazâlu nu este prima oară când a trecut pragul unei celule de arest.
În 1990 a fost anchetat pentru evaziune fiscală, iar în 2001 a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare cu exutare, după ce a comis mai muilte infracțiuni de înșelăciune. În 2009, pensionarul a fost din nou cercetat penal pentru infracțiuni de evaziune fiscală legate de comerțul cu produse petroliere.
Jurnaliștii din Iași mai spun că Mazâlu este un procesoman notoriu, și asta după ce s-a judecat cu mai multe instituții cu privire la condițiile de detenție.