Covid-19. Barcelona strange iar șurubul

Covid-19. Barcelona strange iar șurubul

Aproape 4 milioane de locuitori ai aglomerării catalane au fost sfătuiți să „rămână acasă” pentru a încetini reluarea epidemiei Covid-19, a anunțat ,vineri, guvernul regional catalan, care a decis, de asemenea, să închidă cinematografe sau cluburile de noapte.

Al doilea oraș spaniol, foarte popular în rândul turiștilor internaționali, Barcelona se confruntă de câteva zile cu o creștere a cazurile de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Pentru a încetini reluarea epidemiei, locuitorii Barcelonei și a unui anumit număr de orașe din suburbiile sale, adică aproape 4 milioane de oameni, „trebuie să rămână acasă și să evite ieșirile neesențiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului regional catalan, Meritxell Budo.

Guvernul regional a anunțat, de asemenea, închiderea cinematografelor, teatrelor sau cluburilor de noapte, interzicerea reuniunilor a mai mult de zece persoane, vizitarea căminelor de bătrâni și limitarea capacității la 50% în baruri și restaurante.

Comercianții neesențiali trebuie să își primească clienții prin programare. Aceste măsuri ar trebui să dureze a priori două săptămâni.

„Trebuie să luăm măsuri pentru a nu fi nevoiți să revenim la restricții totale asupra populației în săptămânile următoare”, a insistat Meritxell Budo.

Trebuie să „acționăm rapid și cu determinare pentru a  împiedica să ne regăsim în aceeași situație ca în martie”, a spus ea.

Catalunia și Aragonul vecin, în care cazurile au crescut semnificativ, sunt cele două regiuni care preocupă cel mai mult autoritățile spanioleile spaniole, care în total monitorizează peste 150 de focare de contagiune în țară.

În Catalunia, 160.000 de persoane din orașul Lérida și din municipalitățile vecine au fost plasate sub regim de izolare, după fricțiuni între guvernul regional și justiție.

Apelul de a nu părăsi locuințele s-a extins și la alte municipalități din aceeași zonă, ceea ce aduce acum numărul total de persoane afectate la aproximativ 250.000 în provincia Lleida.

Față de această revenire a contagiunii, multe regiuni spaniole, inclusiv Catalunia, au decis să consolideze purtatul obligatoriu al măștii de protecție, care trebuie purtată în permanență pe drumurile publice și în locuri închise, chiar și atunci când distanța de siguranță este respectată.

Spania, care deplânge oficial peste 28400 de morți din cauza pandemiei, este una dintre cele mai afectate țări din Europa de pandemia Covid-19.

 

Ne puteți urmări și pe Google News