SUA amenință cu sancțiuni mai dure gazoductul Nord Stream 2

SUA amenință cu sancțiuni mai dure gazoductul Nord Stream 2

Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a amenințat, miercuri, cu noi măsuri împotriva punerii în funcțiune a acestui uriaș proiect gazier între Rusia și Germania.

„Ceea ce ne așteptăm este ca cei care participă la acest proiect vor fi supuși unui examen pentru posibile sancțiuni”, a declarat secretarul de stat american în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele american Donald Trump a promulgat o lege, la sfârșitul lunii decembrie 2019, care impunea sancțiuni împotriva companiilor asociate cu construcția gazoductului Nord Stream 2, estimând că acest proiect va crește dependența europenilor de gazul rusesc și astfel va consolida influența Moscovei.

Gazoductul Nord Stream 2 are o capacitate de 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, ceea ce va permite dublarea capacităților primei conducte, Nord Stream 1, care transportă gaz din Rusia până în Germania.

La proiectul Nord Stream 2 au participat gigantul rus Gazprom (majoritar) și mai multe companii europene, cum ar fi grupurile Wintershall și Uniper (Geremania), Shell (Olanda-Marea Britanie), Engie (Franța) și OMV (Austria).

Dar, în spatele „preocupărilor” americane despre dependența Europei de gazul rusesc se ascunde și frustrarea că ofensiva comercială americană de căutare a unor noi piețe pentru gazul natural lichefiat American (mai scump decât cel rusesc) a eșuat pe vechiul continent.

Aceste sancțiuni americane împotriva Nord Stream 2 au fost denunțate cu tărie de Berlin, principalul beneficiar al proiectului,   și de Uniunea Europeană care le-a considerat o „ingerință” americană în afacerile europene.

Mike Pompeo a anunțat, miercuri, că proiectul Nord Stream 2 cade sub incidența unei legi adoptată în 2017 de Congres pentru a „contracara adversarii Americii prin sancțiuni” (Caatsa).

În timp ce sancțiunile din decembrie vizau asistența tehnică pentru proiectul gazoductului, legea Caatsa prevede măsuri mai severe, care pot ajunge până la interdicția accesului la sistemul financiar american.

După promulgarea acestei legi de către președintele Donald Trump, în 2017, șeful diplomației americane de atunci, Rex Tillerson, a exclus proiectul Nord Stream 2 din domeniul său de aplicare, explicând că proiectul a început deja înainte de aprobarea acestei legi.

Ne puteți urmări și pe Google News