EVZ.TV. „Dosare de presă”. Doina Gradea, un destin între legenda Pro TV și anecdota TVR

EVZ.TV. „Dosare de presă”. Doina Gradea, un destin între legenda Pro TV și anecdota TVR

Ați uitat? Este miercuri! Iar miercurea avem un nou invitat. Astăzi, Doinea Gradea, Preşedinte - Director General al SRTv, mai pe înțeles, șefa televiziunii naționale.

Păi, ziceai că faci interviurile astea doar cu vedete media, mi-ar putea reproșa cei care urmăresc rubrica. Da, așa ziceam și asta și fac, le-aș răspunde. Consider că cei care nu apar pe ecranele televizoarelor, dar fac posibilă viața care trece de ele către noi, telespectatorii, sunt uneori mai vedete decât vedetele devenite celebre mulțumită și acestor creiere.

Nu știu cum îl cheamă pe inginerul care a proiectat primul Mercedes, și nici pe cel care l-a asamblat, deși botul celebrei mărci îl recunosc de la distanță. Nu vi se pare nedrept? Acesta este motivul pentru care, printre  interviurile „Dosare de presă”, se vor regăsi și unele cu cei mai performanți manageri media, care binemerită în rând cu cele mai strălucite și notorii staruri cărora le-au stat în asigurare, cum se spune în aviație.

Încep cu Doina Gradea, bagheta magică, cu 8 cilindrii în V, că tot vorbirăm de bolizi, cu care Adrian Sârbu a inventat și impus la superlativ fenomenul Pro TV.

Cum să treci de la Pro TV - ul din vremea lui de legendă, la TVR, de la cârma unei fabrici cu procese la milimetru și termene la secundă, la aceea a unei instituții în care totul ia diferite forme de agregare de pe o clipă pe alta și unde „libertatea de conștiință” este înțeleasă drept „fiecare cu a mă-sii”, dar pe cât mai mulți bani, a fost o întrebare la care nu am primit un răspuns ferm, cu nume și fapte. Asta pentru că Doina Gradea este un om elegant.

Despre Doina Gradea, despre devenirea, reușitele și năzuințele ei, despre Pro TV-ul de ieri și TVR - ul de astăzi, într-un interviu marca „Dosare de presă”.

Ne puteți urmări și pe Google News