Rezultate îngrijorătoare. Mari probleme pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19

Rezultate îngrijorătoare. Mari probleme pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19

Un studiu realizat în Anglia nu aduce deloc vești bune legate de pandemie.

Concluzii surprinzătoare au ieșit la suprafață în urma unui studiu britanic realizat de King's College London. Datele obținute de cercetători arată că imunitatea bazată pe anticorpi, dobândită în urma vindecării de COVID-19, pare să dispară în majoritatea cazurilor în câteva luni.

„Această cercetare confirmă că răspunsul în anticorpi protectori la persoanele infectate de SARS-CoV-2 (...) pare să scadă rapid. Vaccinurile aflate în curs de dezvoltare vor trebui fie să genereze o protecţie mai puternică şi mai durabilă faţă de infecţiile naturale, fie să se administreze periodic”, a declarat medicul Stephen Griffin, profesor în cadrul Şcolii de medicină a universităţii  din Leeds (Marea Britanie).

„Dacă infecţiile vă dau un nivel de anticorpi care scade în două sau trei luni, vaccinul va face probabil acelaşi lucru. O singură injecţie ar putea să nu fie suficientă”, a explicat și Katie Doores, cercetătoarea care a coordonat acest studiu.

Studiul efectuat de cei de al King's College London nu a fost încă evaluat de alte instituţii medicale și a fost publicat pe website-ul medrxiv, conform agerpres.

În cadrul cercetării a fost analizat răspunsul imunitar în cazul a 90 de persoane confirmate cu COVID-19. Rezultatele obţinute arată că nivelul anticorpilor capabili să distrugă virusul ating un vârf în medie la trei săptămâni după apariţia simptomelor şi apoi scad rapid.

Analizele sanguine au arătat că inclusiv persoanele care prezintă simptome uşoare au un răspuns imunitar faţă de acest virus, dar în general mai redus faţă de cazurile cu forme mai severe. Din eşantionul de pacienţi evaluat în acest studiu numai 16,7% aveau niveluri puternice de anticorpi la 65 de zile după debutul simptomelor. În plus faţă de  dubiile legate de eficiența unui vaccin, acest studiu nu oferă argumente nici politicilor bazate pe obţinerea imunităţii colective.

„Chiar dacă nu mai aveţi anticorpi detectabili, aceasta nu înseamnă în mod necesar că nu mai aveţi imunitate protectoare, întrucât probabil aveţi celule cu memorie imunitară care pot intra rapid în acţiune pentru a iniţia un nou răspuns imunitar dacă veţi fi din nou infectaţi cu virusul. Este aşadar posibil să contractaţi o infecţie mai uşoară”, a spus Mala Maini, consultantă la University College London.

 

Ne puteți urmări și pe Google News