Soprana Angela Gheorghiu a răbufnit la adresa Familiei Regale a României. „Vă rugăm să...”
- Alexandru Toader
- 12 iulie 2020, 22:54
Celebra soprană Angela Gheorghiu a reacționat surprinzător, după ce Familia Regală a postat pe o reţea de socializare mai multe fotografii.
Pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României au fost postate mai multe fotografii de la evenimentul care a avut loc la Palatul Elisabeta, unde a fost decorată ambasadoarei Franței, Michele Ramis.
Potrivit Antena 3, într-una dintre fotografiile postate pe Facebook de pe contul Familia Regală a României, apare în prim-plan principesa margareta, urmată de ambasadoarei Franței, Michele Ramis, iar în partea dreapta este o femeie peste al cărei chip se suprapun crengile unui copac.
Se presupune că în imagine ar fi celebra soprana Angela Gheorghiu. Mai mult, la această fotografie a comentat echipa sopranei care îi cere Casei Regale să şteargă imaginea respectivă, pentru că nu a apărut cu acordul Angelei Gheorghiu.
„Vă rugăm să ștergeți această fotografie care a fost postată fără acordul Doamnei Angela Gheorghiu. Vă mulțumim, team AG”, se arată în mesajul postat la comentarii de pe contul oficial al Angelei Gheorghiu.
Momentan, Familia Regală a României nu a reacționat cu privire la acest caz. Aceeaşi femeie, ce pare a fi Angela Gheorghiu, şi este îmbrăcată într-o rochie roşie, lungă, la care are asortate o pălărie şi sandale de aceeaşi culoare, mai apare într-o altă fotografie, de la acelaşi eveniment, postată tot de Familia Regală a României, precizează sursa citată.
Pe 25 iunie, superstarul internațional Angela Gheorghiu, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici, a susținut un recital în vila Oromolu, actuala casă Qreator. Angela Gheorghiu a interpretat, în felul său unic, arii și lieduri celebre ale compozitorilor Georges Bizet, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini și Franz Schubert, precum și compoziții autohtone, „Floricică de pe apă” sau „Dragu-mi-i, mândro, de tine” de Tiberiu Brediceanu.
Concertul a fost transmis live pe pagina de Facebook a Qreator și a fost vizionat de peste 500.000 de persoane.
„M-am simțit extraordinar și am fost foarte emoționată să interpretez acest recital, primul meu spectacol filmat după o pauză mai mare de trei luni, pauză impusă de situația actuală la nivel mondial.
Sunt fericită să constat că, în România, există și oameni care apreciază și valorifică, în cel mai bun mod, cultura și arta muzicală, așa cum sunt cei de la Qreator, care au organizat această mini-stagiune pe timp de pandemie, într-un mod extrem de profesionist. Îmi doresc să poată învăța cât mai multe instituții de la ei și, prin puterea exemplului lor, să promoveze cultura și adevărata artă în România.
Nu îmi pot imagina o viață fără artă, fără muzică și sunt convinsă că, alături de mine, sunt mii și milioane de oameni care îmi împărtășesc aceste gânduri”, a declarat soprana Angela Gheorghiu, după recital.