Update.De ce s-a amânat meciul Viitorul - Academica Clinceni. Nimeni nu se aștepta la asta
- Mihnea Talau
- 10 iulie 2020, 19:27
Partida dintre Viitorul și Academica Clinceni s-a amânat cu 90 de minute dintr-o cauză neverosimilă. Șase teste pentru COVID-19 ale fotbaliștilor Viitorului au ieșit invalide.
Update:
Viitorul și Academica Clinceni, partidă din etapa a 9-a a play-out-ului Ligii 1, a fost amânată! Dacă rezultatele testelor echipei-gazdă vor ieși în cele din urmă negative, meciul se va disputa mâine, de la ora 15:00.
Știre inițială:
Cele două echipe trebuiau să se întâlnească vineri, într-o partidă din etapa a 9-a a play-out-ului Ligii 1.
Din informațiile Telekom Sport, una dintre televiziunile care transmite partida, înfruntarea de la Ovidiu riscă să fie amânată. Viitorul n-ar fi primit rezultatele ultimelor teste pentru Covid-19. Dacă acestea nu ajung până la ora programată, meciul nu se poate disputa.
Dacă cele șase teste vor ieși negative, meciul Viitorul - Clinceni va începe la 19:30. În această situație, partida de la Botoșani va fi reprogramată pentru 21:30, față de 20.00, ora la care era anuțat meciului.
Dacă nu se poate juca de la 19:30, partida Viitorul - Clinceni o să fie reprogramată pentru o altă zi. În acest caz, Botoșani - Astra va începe la ora 20:30.
Din start s-a convenit ca partida să nu începă la ora 18:00, ora din program și s-a încearcat mutarea meciului cu o oră, pentru 19:00. Cele 6 teste ale Viitorului au ieșit invalide.
În acest moment, se încearcă refacerea testelor. În cazul în care se vor primi rezultatele în timp util, meciul de la Ovidiu se va juca meciul. În aceste condiții, partida Botoșani - Astra va începe la 21:00, susțin surse din cadrul LPF.
„Va fi un meci dificil, aşa cum au fost toate întâlnirile cu Clinceni de până acum. Este o echipă cu jucători care stau bine în teren, jucători cu experienţă. După cum a arătat de când s-a reluat campionatului, Clinceni este o echipă pragmatică. Joacă bine la rezultat, dar sperăm să reuşim să-i desfacem şi să facem fotbalul nostru pentru a lua cele trei puncte”, a declarat Gică Hagi, antrenorul Viitorului, în cadrul conferinței de presă care a prefațat partida, fără să știe ce va urma, scrie GSP.
La rândul său, antrenorul Clinceniului Ilie Poenaru a declarat că: „Jucăm împotriva cele mai bune echipe din play-out”.