Diva divelor din Pro Tv şi-a găsit marea iubire! Poate fi nunta deceniului, este clar
- Daniel Magureanu
- 10 iulie 2020, 16:00
Veste mare în shwobizul românesc, dar şi rândul vedetelor din Pro Tv: Iulia Albu a anunţat că se va căsători la finalul pandemiei.
Prezentatoarea rubricii Marțea Neagră din cadrul emisiunii La Măruță (PRO TV) a dezvăluit detaliile fericitului eveniment într-un interviu pentru Libertatea.
„– Nu renunți la stilul deja consacrat indiferent de anotimp. Cum faci față caniculei?
– Sincer, eu nu vreau să mă bronzez, așa încât port doar haine care mă acoperă foarte mult. Am o colecție întreagă de evantaie și n-aș spune că fac față foarte bine căldurii, dar încerc.
Mă străduiesc. În ultimul timp am început să port doar pantofi sport, din aceea în care se aleargă, pentru că este mult mai confortabil.
(…) – Pe lângă designer, critic de modă, avocat, ești și om de afaceri. Cum resimți criza economică din această perioadă?
–Sunt foarte îngrijorată ca orice antreprenor, pentru că lucrurile nu arată roz.
Eu am o agenție de social media marketing, am firma care produce bijuteriile și linia de haine.
Este greu și trebuie să mă gândesc la ceea ce urmează și chiar sunt îngrijorată, pentru că nu întrevăd un viitor foarte strălucit, în general.
Consider că este mai ușor pentru cei care au deja un nume să vândă și să facă lucrurile la un anumit nivel, însă este foarte greu pentru celelalte persoane.
Dar celelalte persoane sunt tocmai cele care cumpără ceea ce noi producem și suntem într-un cerc vicios, care nu se termină niciodată.
(…) – Mai crezi în ideea de căsătorie?
– Da, mă mărit, dar nu știu să vă spun când. Când se va da drumul la organizat petreceri.
Eu am și foarte mulți prieteni și nu pot să fac o nuntă restrânsă (n.r. râde). Îți dai seama că voi face o nuntă restrânsă, foarte.
Nu sunt sigură dacă o să fie în țară. Poate fac două, una în străinătate, una aici. Să știi că nu avem de gând să facem o nuntă tipic românească.
Spre exemplu, niciunul dintre noi nu agreează acest obicei de a pune bani în plic, vom face alt gen de nuntă.
La noi este o problemă mare pe cine să punem nași, căci nu știm pe cine să punem. E prea complicat. Oare nu aș putea să fac fără nași?”
sursa: libertatea.ro