Ce scoate la iveală cea mai nouă analiză a cazurilor de COVID 19 în România

Ce scoate la iveală cea mai nouă analiză  a cazurilor de COVID 19 în România

93,9% dintre decesele provocate de COVID 19 aveau comorbidităţi asociate, 78,2% erau înregistrate la persoane de peste 60 de ani, iar 58,7% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) 

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 5 iulie iunie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Procentele prezentate în raport reprezintă o actualizare a cazurilor totale până la 5 iulie 2020, incluzându-se, astfel, în analiză, şi intervalul 29 iunie-5 iulie 2020. Analiza este realizată în baza a 29.224 cazuri confirmate şi 1.767 decese.

Evoluţia pe săptămâni a cazurilor de COVID-19

Analiza cazurilor de COVID-19 pe săptămâni evidenţiază că în intervalul 29 iunie-5 iulie 2020 s-a înregistrat cea mai mare creştere din ultimele 12 săptămâni, nivelul creşterii fiind apropiat de perioada 6-12 aprilie, care a reprezentat vârful creşterii cazurilor noi de la o săptămână la alta, de când s-a declanşat epidemia în România, conform raportului.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe În ceea ce priveşte cazurile confirmate pe judeţe, în săptămâna 29 iunie-5 iulie 2020, 46,6% din totalul cazurilor erau înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Argeş, Prahova şi Galaţi. De asemenea, 44,9% dintre decese erau întâlnite în judeţul Argeş, municipiul Bucureşti, judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Suceava. În judeţele Argeş şi Braşov, se înregistra o rată de incidenţă cumulată de peste 50/100.000 locuitori.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 29 iunie-5 iulie 2020, cu categoriile 40-49 ani (23%), 50-59 ani (21%). Categoriile de vârstă 30-39 de ani ţi 60-69 ani erau asociate, până la 5 iulie 2020, cu procente apropiate de infectare (14%, respectiv 13% din cazuri). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (3,5%), peste 80 de ani (circa 5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (8%).

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 şi 60-69 de ani, cele mai afectate Analiza deceselor până la 5 iulie 2020, indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani şi 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% (70-79 ani), 26% (60-69 ani) şi 24% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 13%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate mult mai mic (de 5,5%). Nu s-au înregistrat, până la 5 iulie 2020, cazuri de mortalitate la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, conform sursei citate. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (1%) şi 30-39 de ani (circa 2%) erau sub 5%, la data amintită.

 

Ne puteți urmări și pe Google News