Eugen Teodorovici, un nou atac la liberali. „Am ajuns de la vârf de lance în Europa, în negocieri grele, la tinicheaua PNL”

Eugen Teodorovici, un nou atac la liberali. „Am ajuns de la vârf de lance în Europa, în negocieri grele, la tinicheaua PNL”

Fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, i-a atacat foarte dur pe liberali, sâmbătă, afirmând că în perioada când România s-a aflat pentru 100 de zile la cârma Europei a reușit să reprezinte cu cinste țara.

Eugen Teodorovici a făcut o analiză pe pagina sa de socializare în care a scos în evidență reușitele pe care le-a avut în perioada președinției rotative pe care românia a avut-o anul trecut.

„Un an de când am făcut #România să fie #mândră în #Europa‼️ Ce au făcut alții, când noi reprezentam țara? Prin ce birouri se ascundeau? Ce negociau? Și, mai ales, pentru cine?

S-a împlinit un an de când predam mandatul de Președinte al Consiliului ministrilor de finante - Consiliul pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), perioadă în care am reprezentat cu mândrie România și Ministerul Finanțelor Publice. Este mult mai mult decât pot spune despre unii dintre cei care acum sunt mari #demnitari ai statului, dar care s-au ascuns prin diferite birouri în primele 6 luni din 2019, când noi dețineam #Președinția Rotativă.

În 100 de zile de mandat am demonstrat că România poate și merită să fie in fruntea mesei, acolo de unde se iau #deciziile la #nivel european. Am adus în țară, la București, miniștri de finanțe din UE, guvernatori ai băncilor centrale, comisari europeni, înalți oficiali ai Băncii Centrale Europene, BEI, OCDE, FMI și ai altor organizații, parteneri sociali, experți și jurnaliști străini. Am purtat 66 de trialoguri cu Parlamentul European, unde au fost închise 15 dosare legislative, am purtat 173 de reuniuni ale grupurilor de lucru, am închis 6 dosare legislative şi unul non-legislativ agreate la nivelul Consiliului.

Reușitele sunt pe măsura eforturilor, chiar dacă unii dintre cei care acum mă contestă și care vorbesc despre impozitul progresiv au nevoie de un dicționar de finanțe publice ca să înțeleagă cele de mai jos:

✅ În domeniul bancar - am finalizat negocierile pe marginea Pachetului bancar care cuprinde măsuri de reducere a riscurilor, precum şi prevederi pentru consolidarea sistemului bancar prin crearea unui mediu adecvat pentru gestionarea problemei creditelor neperformante şi pentru reducerea riscului unei acumulări viitoare ale acestora;

✅ Am confirmat acordul cu Parlamentul European asupra unei Propuneri de regulament care are ca scop reglementarea unei game mai mari de opțiuni pentru persoanele care vor să economisească pentru pensie și, în același timp, să stimuleze piața pensiilor personale;

✅ Am asigurat transparentizarea costurilor asociate plăţilor transfrontaliere în euro, inclusiv comisioanele aferente;

✅ Am încheiat un acord politic cu Parlamentul European pe dosarul privind dezvoltarea surselor europene de finanțare, prin armonizarea regulilor destinate emiterii de obligațiuni garantate;

✅ Am adoptat propunerea, la nivelul Consiliului și Parlamentului European, care facilitează accesul IMM-urilor la piețele financiare;

✅ Am adoptat la nivel politic cadrul prudențial adaptat modelelor de afaceri ale firmelor de investiții, care cuprinde cerințe adecvate și mai sensibile la risc pentru firmele de investiții pentru facilitarea fluxurilor de investiții în UE;

✅ Am obținut un acord privind măsurile de întărire a arhitecturii de supraveghere financiară de la nivelul UE, prin acordarea de competențe sporite Autorității Bancare Europene în domeniul combaterii spălării banilor.

✅ Am obținut acordul privind măsurile detaliate necesare simplificării regulilor TVA pentru vânzarea de bunuri online;

✅ Am obținut un acord cu Parlamentul European privind Propunerea de Regulament de instituire a programului „Fiscalis” pentru cooperare în domeniul fiscal;

✅ Am finalizat Trialogul referitor la Supravegherea Contrapărților Centrale (CCP), s-a asigurat faptul că, în contextul Brexit, industria serviciilor financiare nu va avea reglementări incomplete privind regulile clare de echivalență pe serviciile de compensare a instrumentelor financiare derivate.

Spre deosbire de cei care se văd #președinți peste noapte, fără lupte și fără merite pentru țară, eu înțeleg că toate #realizările de mai sus nu puteau fi atinse fără colegii mei de la București și Bruxelles, care au făcut o treabă excelentă, de care pot fi mândri si pentru care le multumesc‼️

Am lucrat mereu cu #devotament pentru țară, am purtat negocieri dificile (nu pentru mine, stimați cârmaci ai țării, dacă aveți idee cum vine asta⁉️) și am reușit mereu să țin capul sus și să fac #România să fie mândră, am demonstrat că nu suntem o țară care să stea în genunchi, ci că putem să facem față oricăror provocări‼️

Ce păcat că am ajuns de la vârf de lance în Europa, în negocieri grele, la tinicheaua PNL, prin negocieri subterane ”, a scris Eugen Teodorovici pe Facebook