Vom avea încă o autostradă pe hârtie. CNAIR a mai contractat un studiu de fezabilitate

Vom avea încă o autostradă pe hârtie. CNAIR a mai contractat un studiu de fezabilitate

Proiectul Autostrăzii A13, Brașov – Bacău, a intrat în linie dreaptă, dar numai pe hârtie, în faza studiu de fezabilitate, a anunțat Ministerul Transporturilor.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul licitației care va elabora documentația pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție pentru Autostrada A13, despre care se spune că va uni Brașovul de Bacău.

Asocierea formată din companiile Search Corporation SRL - Primacons Group SRL a fost desemnată câștigătoare după licitația organizată de CNAIR, urmând să elaboreze hârtiile, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Transporturilor.

„Proiectul autostrăzii A13 Braşov - Bacău a intrat în linie dreaptă, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, în urma licitaţiei, câştigătorul care va realiza Studiul de Fezabilitate şi Proiectul tehnic de execuţie, respectiv asocierea Search Corporation SRL - Primacons Group SRL”, se arată în comunicatul de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordinul de începere a lucrărilor de proiectare va fi semnat în următoarele câteva zile, iar după finalizarea acestei etape se va organiza licitaţia pentru construcţia efectivă a autostrăzii, se precizează în document.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a susţinut că autostrada A 13 va deveni realitate şi se va face din fonduri europene.

„Există în Bacău câteva persoane care, periodic, aruncă tot felul de fumigene. Acum câteva luni, au fluturat ameninţarea că centura ocolitoare a Bacăului nu va mai primi finanţare de la Guvernul Orban. S-a demonstrat că nu au avut dreptate şi CNAIR a plătit constructorului toate facturile, la zi”, a arătat Lucian Bode.

El a precizat că aceleași zvonuri au circulat și despre Autostrada A13, iar acum cei care le-au răspândit constată că aceasta se va realiza.

„Apoi, au spus că nu se face autostrada A13 Bacău-Braşov şi au fost surprinşi să constate că a fost încheiată licitaţia şi stabilit proiectantul. Acum, au venit cu o altă poveste, cum că A13 nu ar fi prinsă în planul de infrastructură pe următorii ani. Nu, nu a mai fost prinsă autostrada Bacău-Braşov ca o promisiune, pentru că A13 devine o realitate! (...) Autostrada Bacău - Braşov se va face, din fonduri europene”, a declarat Lucian Bode, citat în comunicat.

Comunicatul de presă nu spune și cât timp va trece până când vor începe lucrările propriu-zise, deoarce în prezent vorbim doar de realizarea unor documentații de felul celor care umplu dulapurile și birourile din Minister și pentru care se cheltuie milioane de euro periodic.

Planul de relansare economică. O întâlnire de partid încheiată pe acordurile „Sweet Dreams”

Câți kilometri de autostradă promite PNL. Ministrul Bode anunță noi studii de fezabilitate