„Aliații” se ciocnesc și se amenință reciproc, fiind implicați în conflicte deschise alături de tabere opuse. „Moartea cerebrală” de care vorbea Macron pare acum un eufemism.

În dimineața zilei de 10 iunie 2020, la sud-vest de Insula Creta, o fregată militară greacă, Spetsai, se afla în patrulare în cadrul operațiunii UE IRINI, care are scopul de a veghea la respectarea embargoului livrărilor de arme în Libia.

Acest program este calificat drept „neutru” de către oficialii UE, nefiind îndreptat împotriva niciunei țări în mod explicit.

Nava greacă a depistat un cargou sub pavilion tanzanian. Cirkin, bănuit că este utilizat de către Turcia – țară membră NATO și încă, oficial, candidată la aderarea la UE – pentru transportul în Libia de tancuri și alte arme.

Spetsai și-a trimis elicopterul de la bord, un Sikorsky S-70B Aegean Hawk, pentru a cerceta Cirkin mai de aproape. Însă elicopterul și Spetsai au fost informați sumar de către trei nave turce că Cirkin transportă echipamente medicale și se află sub protecția lor.

La ordinul unui comandant italian, forțele UE s-au retras și au raportat incidentul autorităților Uniunii și ale ONU.

Însă lucrurile au căpătat o turnură și mai gravă în seara aceleiași zile, când, mai aproape de coasta Libiei, flotila turcă a întâlnit o fregată franceză, Le Courbet, care participă la Operațiunea NATO Sea Guardian.

Potrivit părții franceze, sistemul de identificare automată al lui Cirkin era dezactivat.

Ce s-a întâmplat apoi este subiect de dispută aprigă și de anchetă clasificat la cel mai înalt nivel al NATO.

Potrivit Ministerului francez al Apărării, care a depus o plângere oficială, navele turce au devenit ostile când Courbet, acționând la ordinul Comandamentului Maritim Aliat al NATO, cu sediul în Marea Britanie, a încercat să se intereseze de destinația și încărcătura lui Cirkin.

Franța mai afirmă că marinarii turci au luat poziții de tragere și că una dintre fregatele turce și-a aprins de trei ori luminile radarului, gata să deschidă focul.

Turcia, de partea ei, insistă că interacțiunea a fost una amicală și că una dintre navele sale a alimentat-o cu combustibil pe Courbet.

Ceea ce este clar este că cele două incidente au pus într-o lumină stânjenitoare lupta intensă dintre aliați în interiorul NATO. Acest lucru l-a determinat pe președintele Franței, Emmanuel Macron, să repete mai vechea sa afirmație, anume că „NATO se află în moarte cerebrală”.

Marți, 1 iulie, Franța a trimis o scrisoare către NATO anunțându-și retragerea temporară din Operațiunea Sea Guardian, un gest care, potrivit unei analize Politico indică faptul că nu s-a bucurat de sprijin suficient în Alianță în legătură cu incidentul.

Evenimentele tensionate din 10 iunie au pus în lumină și incapacitatea NATO și UE de a veghea la respectarea embargoului asupra armelor în Libia, menit să favorizeze o soluție pașnică în această țară.

De asemenea, arată analiza citată, incidentele au exacerbat temerile UE privind tupeul Turciei în Mediterana de Est, unde tensiunile sunt și așa foarte mari, după ce Ankara și-a extins exploatările de petrol și gaze în zone considerate de Grecia (membră NATO la fel ca Turcia) și Cipru drept apele lor teritoriale.

UE a condamnat „forările ilegale” și a impus sancțiuni împotriva oficialilor din două companii petroliere turce. În limbaj nediplomatic, frecție la un picior de lemn.

Grecia, însă, care este vizată direct, a amenințat cu represalii militare. Aflat alături de comisionarul pentru Afaceri Externe al UE, Josep Borrell, la Evros, pe frontiera greco-turcă, ministrul grec de Externe, Nikos Dendias, a declarat că Turcia „violează aproape cotidian spațiul aerian național și apele teritoriale ale Greciei, inclusiv survolând zone locuite, aici la Evros, și în Marea Egee, cu avioane militare înarmate”.

Întrebat despre posibiliatea unui incident ca răspuns la activitățile Turciei, șeful forțelor armate grecești, Konstantinos Floros, a declarat:

„Un răspuns militar este posibil. Nimeni nu îl poate exclude.”

El a adăugat:

„Oricine pune piciorul pe teritoriul nostru, întâi îl lovim și apoi îl întrebăm cine este.”

Între timp, se adâncește fractura din interiorul NATO și în privința Libiei, unde Turcia a intervenit direct pentru a ajuta guvernul recunoscut de ONU al lui Fayez Al-Sarraj, un islamist sprijinit de forțele jihadiste din țară, inclusiv Al-Qaida și ISIS, împotriva mareșalului Khalifa Haftar, un militar cu vederi laice, susținut de Egipt.

Președintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi a avertizat că dacă forțele sprijinite de Turcia ocupă orașul strategic Sirte, atunci forțele egiptene vor încălca „linia roșie” și vor lansa o intervenție „directă”.

Ciocnirea dintre Turcia și Franța este doar un ultim exemplu al haosului care domnește în interiorul NATO, unde membrii par mai degrabă rivali decât aliați.

În cel mai bun caz, aliații nu pot comunica așa cum se cuvine; în cel mai rău, acționează în scopuri divergente, alăturânduse unor tabere inamice în diferite conflicte, subliniază Politico.