Cine este Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong-un. Prințesa comunistă de fier

Cine este Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong-un. Prințesa comunistă de fier

Se știe, Kim Jong-un este liderul absolut al Coreei de Nord. Mai puține se știu despre sora lui, Kim Yo Jong, apreciată a fi cel puțin la fel de temut ca liderul de la Phenian.

Kim Yo Jong s-a impus ca una din cele mai puternice figure ale dinastiei comuniste din Coreea de Nord.

Ultima ispravă a prințesei comuniste este aruncarea în aer, la propriu, a biroului de legătură inter-coreean.

La sfârșitul săptămânii trecute, Kim Yo Jong a amenințat: „În scurt timp, inutilul birou de legătură dintre Nord și Sud va fi complet distrus în timpul unei scene tragice”.

Distrugerea biroului de legătură Nord-Sud, marți, care era unul din simbolurile detensionării relațiilor inter-coreene,  a confirmat că sora liderului nord-coreean s-a impus ca una din cele mai puternice personalități a regimului de la Phenian. Poate chiar o potentială moștenitoare a puterii supreme în Coreea de Nord.

Aceasta în condițiile în care abia în martie a fost emis primul comunicat official în numele său. Însă influența sa nu a încetat să crească iar Kim Yo Jong se află de câteva săptămâni în centrul strategiei nord-coreene de ruptură cu Sudul și de provocare a comunității internaționale.

Mai ales că Yo Jong este una din consilierele cele mai apropiate de Kim Jong-un, ceea ce o face una, dacă nu cea mai puternică femeie a regimului communist nord-coreean.

Oficial însă ea nu este decât membru supleant al Biroului Politic al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, funcție în care a fost numită în octombrie 2017.

Dar, într-o declarație publicată în acest weekend de agenția oficială KCNA, ea vorbește despre „puterea mea” autorizată de liderul suprem, de partidul nostru și de stat.

Născută în 1998, potrivit ministerului sud-coreean al Unificării. Kim Yo Jong este unul din cei trei copii ai fostului lider Kim Jong-il și celei de-a treia sa consoartă cunoscută, fosta dansatoare Ko Yong Hui.

La fel ca fratele ei Kim Jong-un, Kim Yo Jong a studiat în Elveția și a progresat rapid în ierarhie din momentul în care acesta din urmă a moștenit puterea, când tatăl lor a murit, în 2011. Și ea menține o legătură cu atât mai specială cu numărul unu nord-coreean: au aceeași mamă.

În 2009, când și-a însoțit tatăl într-o vizită de lucru la o universitate agronomică. Yo Jong și-a făcut prima apariție oficială în presa nord-coreeană.

De atunci a fost o figură recurentă în anturajul lui Kim Jong-il, până la moartea sa. În fotografiile de la funeralii, ea apare în prim plan, chiar în spatele lui Kim Jong-un.

Ulterior, ea nu a încetat să se afișeze alături de fratele său. S-a dovedit foarte loială în a-i promova imaginea liderului suprem, atât la nivel național dar și internațional, susținându-l până la punctul de a fi, de facto, șeful său de cabinet, observă Katharine Moon, profesor de științe politice la Wellesley College.