Nelu Tătaru, despre stare de alertă: „Normele nu au fost respectate”. Revin restricțiile?

Nelu Tătaru, despre stare de alertă: „Normele nu au fost respectate”. Revin restricțiile?

Ministrul Sănătății anunță condițiile în care noi restricții vor fi aplicate în România, întrucât starea de alertă a scos la iveală noi probleme.

Creșterea numărului de indectări,  în urma măsurilor de relaxare, a fost cauzată de faptul că îndrumările autorităților au fost respectate parțial, spune Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Ministrul a anunțat că, deși în ultima zi s-au înregistrat cele mai puține noi cazuri de infectare cu coronavirus, și numărul testărilor a fost considerabil mai mic decât în perioada precedentă.

„Ședința de guvern e programată pentru mâine dimineață. Suntem într-un moment în care gestionăm ultima săptămână, ca număr de cazurri noi, ca număr de cazuri în terapie intensivă. Acum 5 zile ne apropiam de 200 de cazuri, apoi 23, 275, 320 ieri. E momentul în care gestionăm două perioade de relaxare și două weekenduri mai prelungite.

Normele au fost și nu au fost respectate. Aceste precauții, după cum vedem, trebuie să fie respectate pentru a putea gestiona o inerentă creștere a numărului de cazuri noi.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a recomandat prelungirea stării de alertă, urmând ca Parlamentul să își dea sau nu girul.

Ministerul Sănătății are nevoie de niște pârghii pentru a gestiona situația. Starea de alertă poate asigura măsurile care gestionează riscurile și evoluțiile neplăcute.

Populația trebuie să înțeleagă că fiecare măsură de relaxare vine și cu contra-măsurile ei. Dacă am dat un set de măsuri gradual progresiv, l-am dat fiindcă produce cele mai puține efecte negative”, a spus Nelu Tătaru.

De asemenea, Nelu Tătaru a explicat și în ce condiții restricțiile care au „blocat” țara ar putea reveni.

„În condițiile în care vom vedea că există o transmitere accentuată în comunitate și vom vedea care sunt zonele cu anumită preponderență, vom interveni în acele zone, urmând ca progresiv, odată cu limitarea, să retragem aceste restricții, dar se poate și să intervenim la nivel general dacă vedem o transmitere în comunitate care este generalizată, a precizat el.

Ministrul Sănătății a mai vorbit și despre fenomenul de „transmitere accentuată” cu care ne-am putea confrunta în urma unor noi măsuri de relaxare.

„Adică să vedem că apar, nu știu, suntem pe un număr de 250 de cazuri. Menținerea ne arată că există un focar. Creșterea spre 300 înseamnă că avem transmitere și trebuie să reintervenim”, a declarat ministrul conform Antena3.

Ne puteți urmări și pe Google News