Scandal penal în showbiz! Două nume grele au ajuns la cuţite. A venit şi Poliţia!
- Daniel Magureanu
- 15 iunie 2020, 23:32
Un nou scandal monstru în lumea mondenă din România: Mihai Albu a anunțat că a depus plângere penală împotriva fostei sale soții, Iulia Albu.
Mihai Albu şi-a anunțat decizia azi, pe Facebook, şi a menţionat că nu și-ar fi dorit niciodată să se ajungă aici, dar din nefericire n-a avut altă alternativă.
Designerul şi-a avertizat fosta soţie, pe Iulia Albu, că singura care are de suferit în acest război este chiar fiica lor.
„Pentru corecta informare și din cauza faptului că la descinderea cu Poliția au fost mulți martori și mai mult ca sigur vor apărea reacții, am ales să fac următoarele precizări.
Nu mi-aș fi dorit să ajung în situația în care sunt obligat să recurg la organele penale competente prin formularea unei plângeri penale împotriva mamei fiicei mele pentru nerespectarea repetată a Hotărârii Judecătorești privind programul meu de vizită cu Mikaela.
Avocata mea are în lucru această plângere penală și sper ca măcar în ultimul ceas mama Mikaelei să realizeze că prima persoană care are de suferit prin această atitudine este chiar fiica noastră.
O hotărâre judecatorească trebuie respectată și nu în ultimul rând, interesul superior al minorului. Avocat Oana Anghel”, a anunţat Mihai Albu luni, 15 iunie.
De asemenea, în urmă cu o lună, designerul mai posta un mesaj sugestiv pentru stadiul relaţiei pe care o are cu Iulia Albu în prezent.
„Astăzi, în a 63-a zi am reușit să petrec cu Mika o ora și jumătate în fața blocului ei. Mă bucur că intervenția mea publică a sensibilizat-o pe mama ei și mi-a permis acest lucru.
Sper ca de acum înainte să reintre programul nostru în normal! Bineînțeles că va avea reacții de discreditare a mea în media (cum ca am vrut publicitate, că e pensia alimentară mică, că am prea mulți angajați și nu i-am dat afară, că de fapt mi-ar fi permis să stau cu fata in fața blocului oricând aș fi vrut etc).
Nimic nu conteaza atâta timp cât am vazut-o pe Mika și că trăiesc cu speranța ca vom avea parte de acum înainte de programul stabilit de Instanță.
Aș mai ruga-o pe mama Mikăi sa îi deblocheze numărul meu de telefon pentru ca eu să o pot suna oricând consider si ea la fel, oricând simte că vrea să vorbească cu tatăl ei! Happy me!”
De altfel, cancan.ro aminteşte că Mihai Albu şi-a văzut fiica o oră în ultimele trei luni.
Designerul a vorbit despre revederea cu Mikaela pe contul său de Facebook, accentuând că Iulia Albu este nu se comportă corect când vine vorba despre împărțirea custodiei fiicei lor.
explicaţie foto: Iulia Albu şi Cătălin Măruţă