Nevasta lui Fenechiu, revoluție în materie de iluminat. Controverse la ministerul Mediului

Nevasta lui Fenechiu, revoluție în materie de iluminat. Controverse la ministerul Mediului

Firma Integra Business Consulting a obținut aproximativ 60 contracte de consultanță cu mai multe primării din diferite zone ale României pentru investiții în domeniul iluminatului public.

Integra Business Consulting este condusă de către Mariana Fenechiu, soția lui Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, scrie Reporter IS.

Sursa citată susține că „primăriile comunale și din orașele mici pot accesa aceste fonduri de la Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu. Ministru la Mediu este Costel Alexe, unul dintre „copiii” politici ai lui Fenechiu”. În cazul a două dintre primării, Primăria Vânători (Galați) și Tătăruși (Iași), contractele au fost atribuite pe 11 martie și 2 aprilie, înainte ca ministerul Mediului să lanseze public acest program.

Valoarea primul contract, adjudecat pe data de 11 martie, este în valoare de 90,000 de lei, iar valoarea celui de-al doilea contract, adjudecat pe 2 aprile, este de 40,000 de lei. Într-un răspuns pentru sursa citată, ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că programul „Iluminatul ecologic public stradal” a fost anunțat într-o conferință de presă pe data de 11 februarie, la momentul în care au fost prezentate intențiile de finanțare ale Administrației Fondului de Mediu.

Costel Iosub (PSD), primarul comunei Tătăruși, susține că „mă mișc repede la genul acesta de proiecte, am câștigat multe că am fost pe fază. La începutul lunii iulie, cum se deschide sesiunea, îl depun”. Edilul nu a putut să explice de unde știa că un astfel de program urmează să fie lansat.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat pe data de 8 aprilie, în linii mari, modul în care se va desfășura această inițiativă.

„Localitățile din România vor putea înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Totodată, administrațiile vor putea achiziționa și sisteme de dimming/telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos”, se arăta în respectivul comunicat de presă.

Potrivit acestui program, comunele care au până în 4,000 de lociutori vor primi 500,000 de lei pentru modernizarea iluminatului public, iar cele care au peste 4000 de locuitori vor primi 1 milion de lei.

La numai o zi după lansarea oficială a programului, firma deținută de Mariana Fenechiu a început să încaseze contracte pe bandă rulantă.

„Firma Integra Business Consulting a prins contracte cu același obiect și cu Țuțora, Scobinți, Mogoșești, Dobrovăț, Lețcani din județul Iași. Dar și cu localități precum Eremitu (Mureș), Sagna (Neamț), Bistrița Bârgăului (Bistrița), Izvoarele Sucevei, Slatina (Suceava), Călărași, Leorda și Mileanca (județul Botoșani), orașul Făget (județul Timiș), comuna Deveselu (Olt), Bușteni (Prahova), Bucium (Alba) și multe altele.

În total, 61 de astfel de înțelegeri, cu valori între 16.000 și 90.000 de lei”, mai scrie sursa citată.

 

Ne puteți urmări și pe Google News