Un fotbalist aflat în comă de șase ani s-a trezit vorbind limba franceza pe care n-o știa
- Mihnea-Petru Parvu
- 1 iunie 2020, 20:29
Povestea e și mai bizară. Jucătorul de 28 de ani credea că are zece ani
Rory Curtis a intrat în Academia clubului de fotbal Manchester United de când avea 13 ani, după ce a impresionat la un club local, însă cariera lui de fotbalist profesionist s-a încheiaturât din cauza mai multor probleme de sănătate.
Curtis a fost victima unui accident rutier grav, în august 2014, când avea 22 de ani. Mașina acestuia a intrat în coliziune cu un camion, în orașul Tamworth, iar pompierii au avut nevoie de 40 de minute pentru a-l descarcera, informează BBC.
Rănile sale erau foarte grave, astfel că a stat în comă indusă timp de șase zile la un spital din Birmingham. Mai târziu, Rory Curtis a fost mutat la un alt spital pentru investigarea leziunilor din zona creierului.
A vorbit fluent în franceză și era sigur că are zece ani
Ceea ce a uimit întregul personal medical a fost momentul în care fostul fotbalist s-a trezit din comă și a început să vorbească fluent în franceză, o limbă pe care o învățase doar la școală și pe care o uitase.
„Auzind ce s-a întâmplat, tata a început să investigheze și a văzut că familia Curtis este originară din Normandia, dar asta se întâmpla în secolul 19. Pe YouTube sunt multe teorii ale conspirației despre mine, spunându-se că anumite cunoștințe ale generațiilor pot fi stocate în creier. O nebunie!”, a declarat Curtis, pentru BBC.
Pe lângă acest fenomen greu de explicat, Curtis povestește că era convins că are doar zece ani atunci când s-a trezit din comă. De asemenea, el era sigur că este actorul Matthew McConaughey, de la Hollywood. Probail îi era fan înainte de accident.
Problemele legate de pierderea memoriei erau atât de grave încât Curtis a fost nevoit să își noteze pe hârtie fiecare mișcare pe care o face, la interval de 15 minute.
Cu toate că medicii i-au transmis că ar putea rămâne imobilizat la pat pentru tot restul vieții, Curtis a fost externat, iar ulterior a reușit să se vindece complet, jucând chiar din nou fotbal, însă la un nivel scăzut.
Văzând că nu mai poate evolua așa cum o făcea înainte, Curtis a decis să se reprofileze, iar în 2019 și-a deschis un salon pentru bărbați în Worchester.