Cazul Caracal. Dialog halucinant, ignorat de procurori. ”Știi unde e Alexandra?”
- Simona Ionescu
- 28 mai 2020, 07:48
A trecut aproape un an de la grozăvia întâmplată în Caracal, când Alexandra, o fată de 15 ani, a cerut disperată ajutor Poliției la numărul 112 și nimeni nu a salvat-o. România continuă să fie șocată de această întâmplare. A început procesul lui Gheorghe Dincă, cel acuzat că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu și, anterior, pe Luiza Melencu. Nimic despre rețeaua de trafic de persoane, ai cărei proxeneți beneficiau de protecția unor ofițeri din instituțiile statului, procurori și politicieni puternici. Niciun anchetator nu mai face nicio investigație.
Informațiile și probele de la începutul anchetei sunt readuse în atenție, culmea!, de Dincă, de avocații familiilor celor două fete și de jurnaliștii de investigații. DIICOT și-a încheiat misiunea.
Așa cum am scris și la debutul procesului de la Slatina, pare ca s-a intrat într-un alt joc, dar tot cu beneficii pentru ”monstrul din Caracal”, care acum strigă că a fost torturat să recunoască uciderea și arderea fetelor și cere reluarea anchetei. Până la o decizie a instanței, reapar acum unele informații știute, dar cu completări uimitoare, care demonstrează că nu a interesat deloc anchetatorii să meargă și pe pista rețelei de traficanți de minore.
Datele la care ne referim nu sunt cuprinse în rechizitoriu, dar au fost puse la dispoziția procurorilor și polițiștilor, imediat după arestarea lui Dincă.
Alexandru Cumpănaşu face noi dezvăluiri
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, unul dintre cei care s-a implicat încă din prima zi a dispariţiei fetei pentru găsirea ei, a dezvăluit o serie de informaţii pe care le-a pus la dispoziţia anchetatorilor. Dar pe care nu le-a găsit şi în rechizitoriu, nici confirmate, nici infirmate. Ceea ce dovedeşte că ele nu au fost verificate. Deşi, după cum ne amintm, în timpul anchetei de la Caracal, au existat mărturii ale unor elevi din liceul unde învățau Alexandra și Luiza care vorbeau despre niște ”lover-boys”, care atrăgeau adolescente într-o rețea de prostituție.
Alexandru Cumpănaşu ne-a declarat în exclusivitate: „Mai ales în primele zile de după dispariţia Alexandrei, am făcut apel la cei care au informaţii să mi le pună la dispoziţie. Chiar dacă nu voiau să-şi dezvăluie identitatea. Mă gândeam că un om, mai degrabă spune ceva unei rude a victimei, decât în faţa procurorilor. Oamenii nu vor bătăi de cap , să fie chemaţi prin tribunale. Eu nu le ceream decât să ajute la găsirea nepoatei mele. Am fost pur şi simplu bombardat în acele zile de început cu tot felul de ştiri. Unele fanteziste. Altele care aveau iz de diversiune. Dar erau şi foarte multe informaţii credibile, demne de luat în seamă. Le-am triat aşa cum m-am priceput eu mai bine şi le-am pus la dispoziţia anchetatorilor. Pentru că ei aveau calitatea să le verifice. Eu, ca civil, nu puteam face investigaţii aşa cum face un procuror. Şi cred că nici nu este bine să se întâmple asta. Anchetele trebuie făcute de către cei îndrituiţi de lege.
Printre informaţiile credibile pe care le-am furnizat anchetatorilor, repet, fără a garanta că sunt şi reale, ci doar rugându-i să le verifice, se numără şi cea pe care v-o pun la dispoziție. Sunt discuţiile dintre o colegă a Alexandrei şi un băiat. Eu presupun că e un lover-boy. Discuţiile mi s-au părut interesante şi cred că merita să se verifice dacă ele cuprind un adevăr, sau sunt simple scorneli ale unui tânăr care vrea să se dea mare în faţa unei fete. Dar trebuia verificat, fără discuţie. Lucru care nu s-a făcut.”
Publicăm discuțiile dintre cei doi...