Curs valutar. BNR anunță la ce valoare au ajuns principalele valute

Curs valutar. BNR anunță la ce valoare au ajuns principalele valute

Banca Națională a României (BNR) a anunțat cursul valutar pentru marți, 26 mai 2020.  

Astfel, euro a ajuns la 4,8415 lei, dolarul la 4,4172 lei, lira sterlină a fost cotată la 5,4384 RON, iar francul elveţian la 4,5621 RON.

Moneda unică europeană a înregistrat la începutul săptămânii, luni, 25 mai, valoarea de 4,8396 lei, în scădere față de ziua anterioară a cotației, 22 mai, când BNR i-a anunțat valoarea de 4,8422 lei.

Un euro a înregistrat o variație negativă de -0.0003 Lei. Pe data de 21 mai, moneda internațională a valorat 4.8425 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.0004 Lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot astăzi, reprezentanții BNR au anunțat că indicele ROBOR la 3 luni a scăzut aproape un punct procentual din martie până în prezent şi probabil că vom avea o egalizare cu Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC).

"Am văzut, cel puţin ROBOR la trei luni, indicatorul care se ia de multe ori în calcul, a scăzut aproape un punct procentual din martie până astăzi şi probabil că vom avea o egalizare a ROBOR-ului la trei luni cu indicele IRCC, noul indice care s-a dorit să fie luat în calcul pentru noile credite, deşi spuneam deja de atunci că nu la ROBOR este problema în ceea ce priveşte dobânzile şi iată că vedem acum această apropiere semnificativă a celor doi indici", a a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, la Digi 24.

El a precizat că scăderea dobânzilor nu se poate realiza prin simpla reducere a dobânzii cheie a BNR.