UPDATE. Nou episod brutal, cu Poliția în prim-plan! Varianta oficială. A fost o provocare?
- Ioan Bujor
- 21 mai 2020, 14:45
Un nou caz de intervenție brutală a Poliției s-a consumat joi în România, potrivit primelor informații la un supermarket din Capitală.
UPDATE 15:35 - Un alt film pubicat pe YouTube, de astă dată montat, ceea ce înseamnă că materialul brut ar putea avea mai mult de o oră, ar putea sugera că este vorba despre un incident provocat intenționat. Mai ales că femeia reținută de Poliție se prezintă ca jurnalistă. În plus, și din acest film lipsesc imaginile imediat anterioare încercărilor de încătușare a bărbatului, ceea ce lasă cauzele incidentului de neelucidat.
UPDATE 14:50 - Poliția Capitalei a comunicat oficial următoarele:
În imaginile postate pe YouTube de un martor ocular se vede cum patru polițiști apucă cu brutalitate două persoane în vârstă, trei dintre ele bruscându-l pe un bărbat, după aparențe cel puțin sexagenar, pe care îl trântesc de capota mașinii de poliție, în timp ce al patrulea o închesuie violent pe femeie în mașină.
În huiduielile celor prezenți, cei trei agenți se dovedesc prea slab pregătiți pentru a putea să-l încătușeze pe bătrân.
După puțin timp apare un al cincilea polițist, dar nici așa nu au succes cu bărbatul.
După circa 40 de secunde de la începutul filmării, ajunge la fața locului încă o mașină de poliție.
Șoferul acesteia sare pur și simplu din mașină, aleargă spre bărbatul ținut deja de trei polițiști și asistați de un al patrulea, îl apucă de ceafă și încearcă să-l trântească la pământ.
Deși sunt șase oameni tineri și, se presupune, antrenați și instruiți anume pentru astfel de situații, cei - deja - 6 bărbați tineri au nevoie de cel puțin trei secunde pentru a-l doborî pe bătrân.
Obiectele personale ale bărbatului - ochelarii și telefonul - par să fi fost distruse în timpul intervenției, strigă mulțimea, dar polițiștii nu par interesați de aspect.
Până la urmă, se pare că a fost nevoie de trei mașini de poliție și cel puțin șapte agenți pentru a duce la secție un bătrânel și o bătrânică.
Deocamdată nu se știe ce anume a făcut cuplul de sexagenari pentru a fi luați pe sus de polițiști. Cel care a postat filmarea spune că cei doi ar fi refuzat termoscanarea.