România nu poate să crească pensiile. Speranțele a milioane de oameni, spulberate
- Mihai Soica
- 20 mai 2020, 19:04
Potrivit unui document oficial al Comisiei Europene, denumit generic recomandări pentru cele 27 state membre, România primește un avertisment serios, legat de creșterea pensiilor.
Oficialii Comisiei Europene susțin că România nu poate să crească pensiile în acest an, și în nici un caz cu 40 la sută, așa cum intenționează ministrul Finanțelor, Florin Câțu și ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Cei doi oficiali români lasă să se înțeleagă că pensiile vor fi majorate, dar nu spun niciodată ferm, ceva concret despre această idee.
În schimb, Comisia Europeană a pus degetul direct pe problemă și a comunicat celor doi oficiali români că acest lucru nu ar fi posibil anul ăsta. „Pensiile au crescut cu 15% în septembrie 2019, în urma adoptării legii pensiilor din vara aceluiași an, și ar urma să crească cu 40% în septembrie 2020 și apoi să urmeze recalcularea în septembrie 2021. Astfel, cheltuielile cu pensiile vor crește substanțial în perioada 2020-2022. Riscurile asupra sustenabilității fiscale cresc în continuare prin impactul pandemiei COVID-19 asupra activității economice și a efortului fiscal necesar pentru amortizarea acesteia”, se arată în document.
Potrivit Comisiei Europene, deciziile privitoare la politicile fiscale au adus România într-o situația de a avea sume mici de bani, disponibile în lupta împotriva Covid19. ”Deficitul bugetar estimat este de 9,2% din PIB în 2020 și de 11,4% în 2021. Datoria publică este estimată să urce la 46,2% în 2020, dacă politicile rămân neschimbate”, mai arată Comisia Europeană.
Ultima referire la acest subiect din partea lui Florin Câțu a fost pe data de 5 mai 2020, când a fost întrebat direct despre creșterea pensiilor cu 40 la sută. ”La Ministerul Finanțelor lucrăm cu mai multe scenarii. Voi prezenta aceste scenarii guvernului, iar decizia va fi una politică referitoare la creșterea pensiilor. Voi prezenta aceste scenarii în funcție de evoluția încasărilor la buget”, a declarat atunci ministrul Finanțelor.
Discurul public al liberalilor este unul de a tergiversa orice subiect pe tema creșterii pensiilor, pentru a nu pierde electorat.