Statul îți dă bani pentru bonă! Cât de greu e să pui mâna pe ei

Statul îți dă bani pentru bonă! Cât de greu e să pui mâna pe ei

Numărul celor care vor beneficia de ajutoare sociale de la stat pentru angajarea unei bone este va fi destul de redus.

Legea care prevede acest lucru, care va intra în vigoare la finalul lunii, impune mai multe condiții.

Criteriile după care vor fi acordați banii celor care doresc să-și angajeze o bonă au fost stabilite prin Legea 35/2020, care va intra în vigoare pe 31 mai 2020.

Actul normativ prevede că banii pot fi solicitați doar de părinții ai căror copii au mai puțin de șase ani și care nu sunt înscriși la creșă sau la grădiniță. Pe de altă parte, sunt excluși și cei care au refuzat un loc la creșă/grădiniță ori și-au retras copiii de aceste forme de învățământ.

Nu beneficiază de bani nici părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului și care primesc îndemnizație de creștere. De asemenea, sunt excluși de pe lista potențialilor beneficiari și cei care au datorii la plata impozitelor și taxelor locale.

Banii pot fi utilizați numai pentru plata serviciilor oferite de o bonă angajată prin intermediul unei firme specializate sau de una care lucrează independent ca persoană fizică autorizată.

Conform legii, bone pot fi doar acele persoane care dețin o calificare în acest domeniu de îngrijire și supraveghere a copiilor. Dacă persoana angajată nu are certificat de calificare, atunci ajutorul nu este acordat.

Cel mai important este că banii sunt alocați de la bugetul local astfel că, în situația în care primăriile nu prevăd bani în buget, măsura nu poate fi aplicată. Mai mult, dacă sumele sunt plafonate la un anumit nivel, este posibil ca doar o parte dintre solicitanții care se califică să primească ajutorul.

Conform Legii 35/2020, pentru plata bonei ajutorul pentru bone va fi cuprins între 250 și 710 de lei, pentru fiecare copil, în funcție de veniturile familiei.

Ne puteți urmări și pe Google News