Rocadă la conducerea Spitalului din Timișoara. Un fost lider PSD acuză lupte politice
- Ionel Sclavone
- 18 mai 2020, 16:12
Rocadă la conducerea Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, unde managerul Voichița Lăzureanu a fost înlocuită cu directorul medical, Cristian Oancea. La rându-i, managerul de până acum a trecut pe postul de director medical. Decizia de înlocuire a fost luată de la nivelul Ministerului Sănătății, la București.
Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara are o nouă conducere, după ce actualului manager i-a expirat mandatul.
„Continuăm în aceeași echipă pentru binele pacienților. Mandatul doamnei director a expirat și nu mai putea fi numită, iar eu mi-am depus dosarul pentru concurs. Am fost numit director interimar, iar Voichița Lăzureanu este director medical”, a declarat Cristian Oancea, noul manager, citat de Timiș online.
La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara se află internați 39 de pacienți infectați cu SARS-CoV2, din care cinci sunt la Terapie Intensivă, iar până în prezent, aici au fost declarați vindecați 483 de pacienți.
Înlocuirea Voichiței Lăzureanu, de la conducerea spitalului timișorean, a stârnit reacția fostului premier PSD Sorin Grindeanu, în prezent șef al ANCOM, originar din Timișoara. Într-o postare pe Facebook, acesta a comentat decizia ministrului Nelu Tătaru, apreciind că este vorba de o schimbare politică:
„Voichița Lăzureanu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara, a fost schimbată din funcție astăzi printr-un ordin al ministrului Nelu Tătaru. În plin război cu COVID 19, un ministru duce lupte politice în loc să se ocupe de sănătatea românilor și spun asta pentru că singurul motiv care a dus la schimbarea medicului Voichița Lăzureanu este lipsa carnetului de partid. Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara a avut cel mai mare număr de vindecați, echipa condusă de Voichița Lăzureanu reușind performanțe deosebite, iar într-o țară condusă de oameni responsabili un astfel de manager ar fi fost tratat cu respect. În România molimei galbene, măsura competenței o reprezintă carnetul galben de partid. PS: Merită «salutați» și băieții deștepți din sănătate, în special cei din județul Timiș. Se știu ei…”, a postat, pe Facebook, Sorin Grindeanu.