Se reunește Iris?! Cristi Minculescu face dezvăluiri uluitoare

Se reunește Iris?! Cristi Minculescu face dezvăluiri uluitoare

Cristi Minculescu, legenda vie a muzicii rock din România, a afirmat că pentru muzică nu a făcut niciodată compromisuri.

De asemenea, artistul a mai spus că unul dintre oamenii pe care i-a admirat și iubit toată viața a fost Ilie Balaci.

Dintre marii artiși ai lumii, Minculescu îi apreciază în mod deosebit pe David Coverdale (Whitesnake), Robert Plant (Led Zeppelin), Paul Rodgers (Free).

În legătură cu momentele memorabile pe care le-a avut în carieră, artistul spune că unul dintre acestea a fost primul concert al trupei „Iris”

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am fost norocoși să fim feriți de momente neplăcute însă vă pot povesti unul dintre cele amuzante. La primul concert IRIS, nu am fost lăsat să intru în sală. După ce că aveam eu emoțiile aferente primului concert, mai ajung și la intrare, unde nu sunt lăsat să intru. Am încercat eu să explic că sunt solistul trupei și că trebuie să fiu pe scenă, dar omul de la intrare era impasibil: „Da, sigur, toți sunteți soliștii și trebuie să intrați”!

A trebuit să-l „conving” cu o sticlă de băutură ca să mă lase înăuntru și cred că nu m-a crezut decât atunci când m-a văzut efectiv pe scenă.

Dar și care au fost cele mai tari momente pe scenă? Și care a fost cea mai mișto colaborare cu un artist?

De-a lungul timpului, am avut șansa mai multor colaborări minunate: Felicia Filip „Filipissima”, Ştefan Bănică, Uriah Heep. Am avut și încă avem o chimie remarcabilă pe scenă. E o reală plăcere să lucrezi cu oameni pe care îi apreciezi și care te respectă la rândul lor, motiv pentru care dorim să repetăm multe dintre aceste duete în spectacolul nostru aniversar de la Sala Palatului, „40″.

Momentele noastre „tari” pe scenă au fost multe și de notorietate, dar un alt moment incredibil, care îmi vine acum în minte, este acela din timpul concertului Metallica din România, când, alături de un stadion întreg, au cântat melodia „De vei pleca”. Pentru mine, Boro și Valter a reprezentat cea mai autentică și profundă recunoaștere a muncii, implicării și devotamentului nostru pentru „Iris”. A însemnat recompensa pentru cei 40 de ani de carieră în fața publicului român. Publicul ne-a confirmat ca pentru ei suntem „Iris”, iar acest lucru ne dă putere să facem totul posibil, a spus Cristi Minculescu.

„Folosesc zilnic Facebook și Instagram , iar acolo intru frecvent în dialog cu fanii mei, le răspund întrebărilor, le povestesc „la prima mână” despre toate planurile trupei, le dezvălui instantanee inedite din viețile noastre de turneu, puțin și din activitățile de timp liber. Pot spune că ne-am adaptat online-ului rapid și ne și place foarte mult. În rest, suntem norocoși să avem fani la fel de implicați și acum, unii dintre ei merg prin țară la aproape toate concertele noastre, stăm de vorbă, ne facem fotografii etc”, a mai spus artistul.

În legătură cu partenerii din formația care l-a consacrat, Minculescu spune: „Dacă vă referiți la Nelu, nu, nu mai ținem legătura. În rest, după cum bine știți, Boro și Valter Popa sunt în continuare colegii și prietenii mei. Am rămas împreună și ne-am susținut în toată această perioadă, presărată și cu bune, dar și cu mai puțin bune. Am continuat de dragul aparențelor, greșeală pe care nu o voi mai repeta niciodată”.

În legătură cu revenirea în trupa Iris, Minculescu a spus că nu se mai poate repara rupture formației. „Ultima dată, în 2017, nu am plecat din trupă, pentru că într-un final mi-am dat seama că nu eu sunt cel care a greșit și că nu eu sunt cel care trebuie să plece din vina fostului nostru coleg. Eu, Boro și Valter nu am plecat din „Iris”, ci am ales să nu mai colaborăm cu Nelu, iar aceasta este o nuanță foarte importantă și care face diferența. Aspectele privitoare la numele „Iris” sunt o discuție separată, dar din trupă nu am plecat, pentru că noi înșine suntem trupa!

Cât despre o împăcare, nu se mai pune problema. Sunt anumite lucruri care nu mai pot fi reparate și pentru care există o limită a toleranței, pe care eu am atins-o de multă vreme, dar am continuat de dragul aparențelor, greșeală pe care nu o voi mai repeta niciodată.

Așa cum am clarificat mai sus, nu este vorba despre o plecare din trupă, ci despre o despărțire de fostul coleg, Nelu. Această despărțire este motivată de aceleași probleme pe care le-am avut de foarte multă vreme, poate chiar de la începuturile noastre ca formație.

Ca întotdeauna, încerc să fiu delicat și să nu intru în detalii prea multe, dar este vorba despre o incompatibilitate personală atât de mare, de niște principii de viață aflate la poli opuși, care nu aveau cum să nu afecteze și partea profesională. Ca în orice familie, am încercat să trec peste anumite probleme „ca să fie bine”, dar la un moment dat, atunci când constant ești dezamăgit foarte rău, prin niște acțiuni grave, nu ai cum să mai continui cu persoana respectivă”, a mai spus Minculescu.

În legătură cu situația actual în care toate concertele sunt anulate din cauza pandemiei de coronavirus, Minculescu a spus că acest lucru a lovit nemilos întreaga lume artistică

„Pentru mine și colegii mei, la fel ca pentru majoritatea oamenilor, vremurile pe care le trăim sunt definite de incertitudine și temeri de tot felul. Știrile ne-au lovit, fără milă, în 8 martie, când ne aflam în plin turneu național „40”, iar măsurile autorităților au fost impuse încă din acea zi. De-atunci au tot urmat, după cum știți, schimbări majore, pentru toate domeniile de activitate, al nostru fiind „zdruncinat” bine. Prioritățile noastre au devenit siguranța și sănătatea. Peste 30 de concerte programate în perioada primăverii și verii au fost anulate, iar cel mai important show al anului pentru noi, ca însemnătate și dimensiune, concertul aniversar „40”, de la Sala Palatului, a fost reprogramat pentru sâmbătă, 24 octombrie.

Ne dorim, atât pentru noi, cât și pentru toți românii, să fim sănătoși, să ieșim cât mai puțin afectați din această perioadă cumplită și să revenim cât mai repede la viețile noastre, așa cum erau ele înainte”, a conchis Cristi Minculescu, potrivit cancan.ro