Arestarea unor preoți provoacă revolte în Muntenegru. Poliția intervine cu gaze lacrimogene

Arestarea unor preoți provoacă revolte în Muntenegru. Poliția intervine cu gaze lacrimogene

Mai multe zeci de tineri au protestat miercuri seara, în Muntenegru, pentru eliberarea unor preoți ortodocși sârbi. Aceștia au fost reținuți de poliție pentru că au organizat o procesiune religioasă.

Mai multe zeci de tineri din Muntenegru au ajuns la confruntări cu poliția după ce au protestat pentru eliberarea a opt preoți ortodocși, potrivit știrileprotv.ro. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe recalcitranţi.

Preoții au fost reținuți de poliție pentru că nu au respectat restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei și au organziat o slujbă religioasă la care au participat câteva sute de oamenii. Clericii au oficiat slujba în oraşul Niksic (nord), iar participanții nu au purtat măști și nu au ținut cont de distanţarea socială ori de alte restricţii impuse de autorități.

Drept urmare, preoții au fost acuzați de infracţiunea de încălcare a normelor sanitare legate de prevenirea unei boli contagioase periculoase și riscă o condamnare de până la 12 ani de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News