Dai grăunţe porumbeilor? Amendă! Decizia judecătorilor din România e clară

Dai grăunţe porumbeilor? Amendă! Decizia judecătorilor din România e clară

Un caz inedit consumat în Iaşi aduce în prim-plan o problemă din ce în ce mai des întâlnită în blocurile din marile oraşe ale României: hrănirea porumbeilor şi a altor păsări.

Astfel, bzi.ro anunţă că un ieșean a fost obligat de judecători la plata unor daune morale după un scandal ce a pornit de la porumbeii cărora le oferea hrană în nişte spaţii improvizate pe bloc.

Bărbatul a fost dat în judecată de președintele asociației de proprietari și de asociația din cartierul Tătărași, care au  au cerut despăgubiri în valoare de 11.000 lei.

În acest context, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis recent în parte acțiunea formulată de asociație de proprietari în procesul care a început pe data de 16 iulie 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pârâtul face parte din asociația de proprietari și este vecin cu președintele asociației Ioan C. De circa șapte – opt ani, între Ioan C. și pârât, cât și între acesta din urmă și alți locatari din asociație există conflicte, deoarece pârâtul are o atitudine de sfidare, nu respectă regulile de conviețuire socială în spațiile comune ale blocului, ajungându-se la amenințări, jigniri, insulte și distrugerea fațadei blocului și a spațiului verde din fața blocului prin construirea unor adăposturi pentru porumbei și alte pasări sălbatice de către pârât, fără acordul locatarilor.

În acest mod, pârâtul a favorizat apariția unui focar de infecție, punând în pericol starea de sănătate a locatarilor, unii dintre aceștia fiind oameni în vârstă, iar unii au copii mici”, au menționat reclamanții în cererea adresată instanței.

Conform acestora, fațada blocului s-a degradat din cauza reziduurilor și a excrementelor lăsate de păsări pe pervazurile geamurilor. În plus, aceştia au acuzat şi că mirosul care se degaja era de nesuportat.

Pârâtul nu a depus întâmpinare, dar a cerut respingerea cererii motivând că este neîntemeiată.