Familia Regală, complet umilită! Legătura dintre prinț și un pedofil celebru din SUA
- Dragos Manea
- 10 mai 2020, 12:08
Noi informații cu privire la relația dintre prințul Andrew și pedofilul Jeffrey Epstein ies la iveală după ce o tânără din anturajul miliardarului s-a oferit să facă câteva dezvăluiri din viața sa intimă.
Pedofilul Jeffrey Epstein ar fi aranjat ca trei femei tinere să se întâlnească cu Prințul Andrew la celebrul lui conac din New York, a declarat un fost model din cercul intim al miliardarului, scrie Dailymail.
Femeilor, care aveau toate în jur de 20 de ani, li s-a spus să se îmbrace foarte frumos pentru a-l întâlni pe Ducele de York în „casa” care valorează peste 60 de milioane de lire.
Cel puțin două dintre aceste întâlniri ar fi avut loc în timpul șederii lui Andrew la casa faimosului pedofil în decembrie 2010.
Dacă este adevărat, acuzațiile l-ar putea „termina” pe Andrew pentru „excursia sa de 6 zile” care l-a „urmărit” aproape 10 ani și a condus în cele din urmă la retragerea sa din viața publică.
În timpul unui interviu dezastruos cu Emily Maitlis, Andrew a declarat că singurul scop al vizitei sale la Epstein a fost pentru a rupe orice legătură cu el.
Mulți au fost extrem de furioși în legătură cu declarația sa, sugerând că nu era nevoie să stea la conacul pedofilului, ba chiar chestionându-l în legătura cu durata șederii sale.
Venirile și plecările a multor femei frumoase și celebrități, inclusiv Woody Allen, au ridicat de asemenea semne de întrebare. Acum, o singură femeie care a fost apropiată de Epstein și se afla în casa sa din Upper East Side când prințul Andrew a ajuns acolo, a rupt tăcerea pentru a spune varianta sa a evenimentelor.
Este pentru prima dată când o sursă atât de apropiată de pedofil, care a fost găsit mort anul trecut în celula sa de pușcărie din New York, oferă informații despre ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul șederii prințului în Manhattan.
Sursa, care a dorit să rămână anonimă, a declarat că:
Ducele ar fi tratat casa lui Epstein ca și când ar fi fost a lui și a stat într-un dormitor opulent, poreclit „Camera Britannica”.
Epstein s-ar fi folosit de prinț pentru a atrage femei la el acasă și ca o modalitate de a se promova și de a-și reclădi cariera după ce a stat 13 luni în închisoare, în urma acuzațiilor din 2008. Acesta le-ar fi mințit pe domnișoare că în urma întâlnirilor cu prințul se vor alege cu conexiuni puternici, bani și oportunități de viitor.
Aceasta a mai declarat că o femeie i-ar fi masat picioarele prințului Andrew în timp ce acesta urmărea filmul Kings Speech (înainte de a apărea pentru publicul din UK), în care era vorba chiar despre bunicul său, Regele Geogre al VI-lea.
Purtătorul de cuvânt al ducelui a refuzat să dea orice fel de explicație.