Trump: În fața pandemiei, America va triumfa, ca în 1945

Trump: În fața pandemiei, America va triumfa, ca în 1945

Liderul de la Casa Albă a dat aceste asigurări vineri, cu ocazia ceremoniilor celei de-a 75-a aniversare a victoriei aliaților în cel de-al doilea Război Mondial.

Președintele Donald Trump a dat asigurări, vineri, cu ocazia celor 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial că, ca și în 1945, America „va triumfa”, de această dată împotriva coronavirusului.

Din cauza restricțiilor generate de pandemia Covid-19, victoria aliaților împotriva Germaniei naziste a fost sărbătorită în format restrâns la Washington.

Președintele american, însoțit de soția sa, Melania, a mers la memorialul celui de-al doilea Război Mondial, situat la câțiva pași de Casa Albă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul republican a adus un omagiu „forțelor libertății care au învins tirania”, amintind în același timp „prețul sumbru al libertății” pentru soldații americani care au participat la conflict.

„Majoritatea acestor soldați, altruiști și eroici, nu au cunoscut viața într-o Americă prosperă. Au crescut în Marea Depresiune, când prognozele economice ale Americii păreau sumbre”, a spus președintele, în aceeași zi a publicării statisticilor catastrofale privind ocuparea forței de muncă în Statele Unite, scrie Boursorama.

„În ultimele luni, națiunea noastră a fost expusă la o agresiune remarcabilă în timpul pandemiei cu noul coronavirus. Dar, așa cum am făcut-o de atâtea ori, America va triumfa”, a asigurat chiriașul Casei Albe.