Țara unde se pregătește reluarea fotbalului are nevoie de 20.000 de teste

Țara unde se pregătește reluarea fotbalului are nevoie de 20.000 de teste

Pentru ca primele două ligi din Germania să reînceapă activitatea e nevoie de un număr impresionant de teste.

Germania se pregătește să reia Bundesliga și are nevoie de 20.000 de teste pentru cele 36 de echipe din primele două divizii plus oamenii care asigură desfășurarea partidelor. Subiectul a născut discuții aprinse în această țară, iar contestatarii reluării fotbalului au primit apă la moară după anunțul făcut de oficialii clubului FC Koln.

Această grupare are trei cazuri de infectați, asimptomatici, care au fost trimiși în carantină. „Am efectuat teste anti-Covid 19 în cursul zilei de joi pentru întreg personalul tehnic şi jucători. Trei persoane au ieşit pozitiv, deşi sunt asimptomatice. Ele vor intra în carantină pentru 14 zile”, au spus oficialii lui FC Koln.

Meciurile ar urma să se dispute cu porțile închise, iar fiecare persoană implicată ar trebui testată de câte două ori. Presa din Germania a anunțat că data revenirii din vacanța forțată ar fi 9 mai.

Ne puteți urmări și pe Google News