Se majorează pensiile cu 40%?! „Este o aberație! Trebuie să înceteze minciuna...”
- Dragos Manea
- 27 aprilie 2020, 06:59
Fostul președinte al României Traian Băsescu spune despre creșterea pensiilor că ar fi o aberație.
„Creşterea pensiilor cu 40 la sută este o aberaţie. În actuala stituaţie nu este posibil. Trebuie să înceteze minciuna că se poate aplica legea, aşa cum spune doamna care susţine că vorbeşte cu pensionarii. Să nu mai creeze o speranţă inutilă”, a declarat Traian Băsescu la România TV.
Fostul președinte este de părere că România s-ar confrunta un adevărat dezastru dacă s-ar împrumuta pentru a plăti pensiile majorate.
„Nu ai banii, ci doar un desen în buget. Dezastrul ar fi ca Orban şi Iohannis să se ia după domna de la Muncă şi să împrumute bani pentru a plăti pensiile.
Este exclus să se poată mări pensiile cu 40 la sută. Cum va fi foarte greu să le măreşti şi cu 10 la sută”, a precizat Traian Băsescu.
Europarlamentarul susţine că ministrul Muncii trebuie să fie cinstit cu pensionarii „şi să le fi dat de la 1 ianuarie indexarea cu rata inflaţiei”.