ActiviAcasă. Ce poți face de Paști? Activități live pe Facebook pentru copii, părinți și bunici

ActiviAcasă. Ce poți face de Paști? Activități live pe Facebook pentru copii, părinți și bunici

Într-o perioadă pe care cei mai mulți dintre noi o petreceau în mod normal alături de familie sau călătorind, activitățile transmise pe Facebook în perioada 18-20 aprilie te ajută să descoperi noi moduri de a-ți petrece timpul liber fără să pleci de acasă.

Printre inițiativele culturale, evenimentele și activitățile sportive care vor avea loc în acest weekend pe Facebook se numără:

• MNAC Bucharest găzuiește, pe Facebook, Ateliere MNAC pentru acasă, o serie de ateliere săptămânale pentru acasă inspirate de expoziția Christoph Niemann. • Pentru cei mici, Teatrul Țăndărică anunță 4 reprezentații, perfecte pentru zilele de Paști: pe 18 aprilie, vor fi difuzate „Scufița Roșie” și „Capra cu trei iezi”, iar pe 19 aprilie vor fi difuzate „Motanul Încălțat” și „Aplodor”.

„Fetița cu Chibrituri”

• Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania Liviu Rebreanu continuă seria de video-uri „Din vorbă-n vorbă”, invitat pentru cel de-al treilea episod fiind Richard Balint. • În acest weekend, Teatrul Municipal Bacovia va difuza, pe pagina de Facebook a teatrului, 3 spectacole: sâmbătă, 18 aprilie, vor fi transmise „Fetița cu Chibrituri”, de la ora 11:00, și „Stan Pățitul”, de la ora 11:40, iar duminică, 19 aprilie, va fi difuzată „Piațeta”, începând cu ora 18:00.

• RADAR New Media Art găzduiește STĂM ACASĂ #contează, prin care își dorește să îi ajute pe oameni să conștientizeze cât este de important să #stămacasă în această perioadă și, pe de altă parte, să ofere susținere comunității artistice autohtone. Proiectul reunește zece artiști de new media, Alina Anca și Daniel Bega de la Aural Eye, Albert Kaan, Adistu, Dragos Dragos, Dan Fiera și Serban Ntjr de la Noetic, Vlad Lazarescu, Redulian și vloop ce vor proiecta din propriile case pe clădirile din vecinătate animații și mesaje menite să ne încurajeze și să ne apropie în această perioadă dificilă. Proiecțiile vor fi acompaniate de un live performance realizat de către Alexei Turcan.

Proiecții video de la „etaj”

• Într-o perioadă în care mai toate expozițiile sunt anulate, ETAJ iese în stradă și în online cu o serie de proiecții video a unor filme realizate de artiști care au răspuns invitației a participa la acest proiect. Proiecțiile vor fi vizibile de la fereastră și pe Facebook.

• După câteva zile pline de bunătățuri, cei de la Clubul Sportiv Kyodai ne invită la Kickboxing Online - Antrenament live, o sesiune de mișcare bine venită după meniurile de Paște. • Teatrul Regina Maria schimbă jocul și ne prezintă „Seara de Ajun”, o tragicomedie fascinantă, în care Gary, Simon și Cherry se ceartă pentru a descoperi ce înseamnă cu adevărat Crăciunul.

Ne puteți urmări și pe Google News