Un colos economic nu-și face griji. Are conturile blindate cu miliarde de dolari

Un colos economic nu-și face griji. Are conturile blindate cu miliarde de dolari

Compania Ford a anunțat că deține lichidități până în luna septembrie a anului în curs.

Oficialii producătorului auto, Ford, nu-și fac griji, deocamdată, în privința crizei economice. Compania are lichidități până în luna septembrie, așa că deocamdată situația nu pare a fi disperată, în condițiile în care fabricile Ford s-au închis din cauza pandemiei. La data de 9 aprilie, gigantul auto avea lichidități de 30 de miliarde de dolari, din care 15,4 miliarde la două linii de credit utilizate în regim de urgență.

În primul trimestru, Ford aşteaptă să înregistreze pierderi operaţionale de aproximativ 600 de milioane de dolari, comparativ cu un profit de 2,4 miliarde dolari în perioada similară a anului trecut.

„Credem că avem suficiente lichidităţi în prezent pentru a opera cel puţin până la finele celui de al treilea trimestru", a declarat Tim Stone, directorul financiar de la Ford.

Ne puteți urmări și pe Google News