Mesajul de Paşti „Urbi et Orbi” al Papei Francisc. Apel la solidaritate globală

Mesajul de Paşti „Urbi et Orbi” al Papei Francisc. Apel la solidaritate globală

Pentru prima oară în istorie, slujba de Paști de la Vatican s-a desfășurat fără enoriași. Papa Francisc a transmis un mesaj emoționant în vreme de pendemie.

Suveranul Pontif a făcut apel, duminică, la solidaritate globală, în efortul de contracarare a pandemiei de coronavirus şi a impactului economic al acesteia, îndemnând la relaxarea sancţiunilor internaţionale, la scutirea statelor sărace de datorii şi la încetarea tuturor conflictelor.

Papa Francisc a mai avertizat Uniunea Europeană că riscă să intre în colaps, dacă nu va exista un consens în modalităţile de a susţine redresarea regiunii.

Nu este momentul pentru indiferenţă, pentru că întreaga lume suferă şi trebuie să fie unită în faţa pandemiei.

Indiferenţa, egoismul, dezacordul şi neglijenţa nu sunt cuvinte pe care vrem să le auzim în aceste vremuri. Vrem să interzicem aceste cuvinte pentru totdeauna!

În aceste săptămâni, vieţile a milioane de oameni s-au schimbat brusc. (...) Cel Înviat este cel răstignit, către El ne îndreptăm privirea ca să vindece rănile omenirii suferinde.

Gândul meu astăzi se îndreaptă spre aceștia care sunt afectați direct de coronavirus, către bolanvi, către rudele acestora.

Domnul vieții să îl primească în împărăția pe cei decedați și să le dea speranță celor în încercare. În aceste săptămâni, viața a milioane de oameni s-a schimbat dintr-o dată”, a transmis Papa Francisc, acordând tuturor binecuvântarea „Urbi et Orbi” (către oraş şi către lume).

Ne puteți urmări și pe Google News