Petrecere cu droguri în izolare. Ce s-a întâmplat cu patru tineri

Petrecere cu droguri în izolare.  Ce s-a întâmplat cu patru tineri

Polițiștii au descins peste niște tineri care și-au pierdut mințile de drogați ce erau. Vecinii au chemat oamenii legii de frică să nu se întâmple ceva foarte grav în apartamentul din care se auzeau cele mai dubioase zgomote. Și, bine au făcut. Pentru una din participantele la petrecerea monstru, a fost nevoie de solicitarea ambulanței.

În casă, au fost găsiți trei tineri și o adolescentă de 17 ani, aproape inconștientă. Anchetatorii au bănuit că ar fi consumat substanțe interzise, la fel și vecinii, ipoteză confirmată de rezultatele ulterioare ale analizelor.

Garsoniera cu pricina, aflată la etajul trei într-un bloc din Târgoviște, aparține mamei unuia dintre cei patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 29 ani. Fiul proprietarei a revenit în țară din Franța, iar de câteva săptămâni organizează, periodic petreceri cu prietenii săi. În acest week-end, desfășurarea evenimentelor a întrecut orice limită. ”Se tot auzeau țipând, urlând. Se striga ajutor, se auzeau bușituri, lovituri, s-au dărâmat toate în casă”, au spus vecinii.

După ce vecinii au sunat la 112, la fața locului au ajuns polițiștii și mai multe ambulanțe. “Am fost solicitați pentru patru persoane în stare de lipotimie, care prezentau și alte simptome. La fata locului am găsit o tânără de 17 ani, în convulsie și trei persoane conștiente. Tânăra afirmă că ar fi fumat și se simțea rău”, a declarat Alina Ciora, asistent medical SAJ Dâmboviţa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei patru tineri au fost transportați la spitalul din Târgoviște, unde li s-au făcut teste în urma cărora s-a constatat că erau drogați. Prin urmare, cazul a fost preluat de polițiștii  de la Crimă Organizată, fiind deschis dosar penal pentru consum de droguri de mare risc, dar și pentru distrugere, loviri și alte violențe.

Sursa: Știrile PRO TV