Un fost căpitan al lui Dinamo a ieșit la atac: „Cineva are palmaresul, cineva are o lojă...”
- Alexandru Toader
- 6 aprilie 2020, 10:38
Dinamo are în continuare probleme atât din punct de vedere juridic, cât și sportiv. Lucian Goian, fost căpital al trupei dinamoviste, a vorbit despre starea în care se află trupa din Ștefan cel Mare.
„Dinamo nu merge spre direcția dorită, ce se întâmplă acolo nu este în ordine. Domnul Negoiță a zis mereu că dacă nu venea el, clubul era în faliment, am înțeles, dar trebuie să investească, au fost mulți doritori care au dorit să cumpere Dinamo, dar s-au lovit de nereguli.
Și situația clubului este foarte grea din punct de vedere juridic. Cineva are palmaresul, cineva are o lojă, cineva are fanionul de la colțul terenului, este foarte greu. Trebuie să ne uităm să vedem cine are succes în România: CFR, un club foarte bine organizat, Craiova, stadion nou...”, a spus Lucian Goian, care joacă în prezent la Chennaiyin, în prima ligă din India, potrivit Digi Sport.
Mai mult, Goian a ținut să se lege și de stadionul echipei. „La Dinamo este deprimant stadionul, mulți reușesc să facă stadioane noi... Suporterii nu mai vin la stadion, eu aș face un stadion cu 15.000 de locuri. Mic, fără pistă de atletism. Nu ar avea nevoie de un stadion mai mare.
Craiova a câștigat foarte multe meciuri cu suporterii în spate. Viitorul are Academia foarte bună, FCSB investește, plătește, Dinamo nu știu când a plătit pentru transferuri, în rest toți plătesc”, a mai spus Lucian Goian.