Cum l-a scos Viktor Orban din sărite pe cel mai sus-pus “prieten al românilor”

Cum l-a scos Viktor Orban din sărite pe cel mai sus-pus “prieten al românilor”

  Dintre toți politicienii cu influență în UE, polonezul Donald Tusk ocupă un loc de onoare în inimile românilor. A contat foarte tare, în acest sens, emoționantul discurs citit în limba română de Tusk la ceremonia de deschidere a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Din păcate, însă, pentru politicianul polonez, nu toate relațiile sale cu partenerii europeni sunt la fel de bune. Potrivit Magyar Nemzet, Tusk s-ar fi înfuriat foarte tare din cauza mesajului trimis de premierul maghiar partidelor populare reprezentate în Parlamentul European

A fost dată publicităţii scrisoarea premierului Viktor Orbán, în care a solicitat liderilor partidelor membre ale Grupului Partidului Popular European în Parlamentul European ca această familie de partide să se concentreze, într-adevăr, asupra pericolului reprezentat de coronavirus.

Despre această scrisoare, datată 27 martie 2020, a relatat ziarul Financial Times, care s-a referit la surse guvernamentale germane, în condiţiile în care scisoarea a fost primită şi de preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer.

„În aceste vremuri grele are o importanţă mai mare, decât de obicei, să rămânem uniţi şi să îl susţinem pe celălalt”, a scris premierul ungar, care a mai adăugat: Este îngrijorător că preşedintele polonez al Partidului Popular European se foloseşte de acest grup politic pentru jocuri de politică internă.

„Nici în vremuri de pace nu ar fi permis ca preşedintele să aibă în vedere interesele personale de politică internă, darămite într-o situaţie de criză”, a scris Viktor Orbán, care a mai subliniat: Tusk se supune şi retoricii liberale şi de stânga, când aduce acuzaţii la adresa partidelor membre ale PPE în PE cu privire la modul în care acestea se raportează la democraţie.

După ce Europa va învinge pandemia, vom avea posibilitatea pentru a trage concluziile şi pentru a evalua diferitele soluţii luate. Viktor Orbán a mai precizat în scrisoarea amintită: „Nu este o joacă. În fiecare ţară membră a UE viaţa cetăţenilor este în pericol”.

Ediţia de joi a ziarului ungar „Magyar Nemzet” a relatat că Donald Tusk a ameniţat din nou – probabil în urma scrisorii – cu excluderea FIDESZ din PPE. „Tusk încă nu are o majoritate pentru o asemenea decizie”, a declarat ziarului „Magyar Nemzet” un reprezentant italian al PPE care a dorit să îşi păstreze anonimatul, şi care a spus, de asemenea, că în această situaţie de epidemie Tusk s-a lansat într-un joc politic deosebit de riscant.

„Nu este pe placul tuturor că Tusk tocmai acum arată cu degetul spre partidele care vor ca FIDESZ să rămână în PPE. Avem şi alte treburi, a declarat sursa citată, referindu-se la ţara sa, Italia, care se află într-un mare necaz. Ziarul „Magyar Nemzet” a scris şi despre faptul că Donald Tusk a pledat în scrisoarea sa adresată miercuri membrilor PPE ca după încheierea crizei, partidele membre care susţin FIDESZ să îşi revizuiască poziţiile”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News