Un sondaj realizat de institutul american Echelon și dat publicității joi arată că sprijinul pentru Joe Biden a continuat să crească, în martie, în rândul alegătorilor Democrați.
Astfel, dacă alegerile primare pentru desemnarea candidatului partidului la președinția Statelor Unite ar avea loc astăzi, peste 65% dintre alegătorii Democrați ar vota cu Biden și doar 29% l-ar alege pe Sanders.
Sprijinul pentru senatorul independent de Vermont a scăzut cu aproape 10 procente față de ianuarie și februarie.
Diminuarea sprijinului în favoarea lui Sanders este provocată probabil de victoriile importante obținute de Biden la sfârșitul lui februarie și începutul lui martie, arată o analiză realizată de Washington Examiner.
Aceste victorii i-au dat lui Biden elanul politic necesar pentru a atrage alegătorii indeciși și a-și consolida poziția de lider.
Însă principala cauză a rămânerii în urmă a lui Sanders este că platforma sa electorală se bazează pe acțiunile de ajutor social și economic pe care el și Partidul Democrat le-ar lua împotriva coronavirusului.
Or, pentru a combate efectele economice ale epidemiei, administrația Trump a adoptat deja un pachet de măsuri, printre care plăți directe cash pentru milioane de persoane și ajutoare suplimentare pentru întreprinderile mici, dar și pentru companiile importante.
Altfel zis, Trump i-a luat pâinea de la gură lui Sanders și propagandei sale ultrastângiste.
Senatorul de Vermont a încercat să întoarcă aceste măsuri în favoarea sa – arătând că ele nu fac decât să confirme că o asistență socială mai generoasă este o componentă necesară în toate timpurile, nu doar în perioadele de criză.
Este foarte probabil ca epidemia de COVID-19 să fi ruinat definitiv șansele lui Sanders, arată la rândul său o analiză din Washington Post, care afirmă că virusul a determinat o „deplasare spre zona de siguranță” a alegătorilor Democrați, de la socialismul lui Sanders către conformistul Biden, un om al Sistemului.
Deși mulți Democrați îmbrățișau ideile lui Sanders, precum asigurarea medicală universală, într-o perioadă de incertitudine economică, socială și politică, s-au orientat către Biden, pe care l-au perceput ca mai puțin riscant și mai sigur.
Mai mult, izolarea impusă de epidemie a dus la imposibilitatea de a organiza manifestații electorale, ceea ce l-a lovit mai ales pe Sanders, a cărui energie de campanie se baza pe adunările de mase.
Deși Sanders rămâne încă un tip simpatizat pentru multe dintre ideile sale, alegătorii sunt prudenți în această perioadă de criză față de „revoluția socialistă” pe care acesta o propune.
Probabil că Sanders ar fi pierdut oricum în fața lui Biden, însă virusul și Trump i-au grăbit sfârșitul.