Și cei mai duri sunt afectați. Legiunea Străină comemorează fără public

Și cei mai duri sunt afectați. Legiunea Străină comemorează fără public

Premierul francez, Edouard Philippe, a anunțat că măsurile de izolare a populației, decise în cadrul împiedicării răspândirii coronavirusului, vor fi prelungite cel puțin până la 15 aprilie.

Măsurile de izolare afectează și ceremoniile Legiunii Străine. Comandamentul Legiunii (COMLE) a decis astfel că ceremoniile comemorării a 157 de ani de la bătălia de la Camaron (confruntare între Legiune și armata mexicană, considerată un moment crucial în istoria Legiunii Străine), dar și tradiționala petrecere organizată la Aubagne, vor fi închise publicului.

„La 30 aprilie, comemorarea luptei de la Camaron o vom face între noi, fără public. Tema din acest an –să ne angajăm pentru a învinge – este mai actuală ca niciodată. Vom fi complet în ton cu camarazii care se află în teatre de operațiuni. Este o premieră, dar circumstanțele excepționale reclamă măsuri excepționale”, a explicat generalul Denis Mistral, comandantul Legiunii Străine.

„Cu toții rămânem mobilizați și disponibili, fără să coborâm garda. Misiunea rămâne sacră, ca în toate războaiele, ca de fiecare dată când ne angajăm în luptă. De această dată, împotriva acestui inamic invizibil vor putea apărea noi misiuni și va fi necesar să le îndeplinim ca pe toate celelalte, cu loialitate de onoare”, a continuat generalul Mistral, citat de Opex 360.

În medie, aproximativ 10.000 de persoane asistă la petrecerea organizată de legionari la Aubagne, cu ocazia comemorării luptei de la Camaron.

În acest an, ceremonia are o notă specială, cu cea de-a 80-a aniversare a Demi-Brigăzii Legiunii Externe (a fost creată în 1940 și a fost principala unitate a primei divizii franceze libere, forțele franceze libere) și a centenarului Regimentului din Castelnaudary.

Foto: Légion étrangère

Ne puteți urmări și pe Google News