Medicii de familie au fost luați cu asalt, deși mulți pacienți sunt sănătoși-tun

Medicii de familie au fost luați cu asalt, deși mulți pacienți sunt sănătoși-tun

Medicii de familie sunt bombardați cu cereri de concediu medical, deși pacienții sunt sănătoși

Medicii de familie se plâng, în această perioadă, din cauza faptului că sunt asaltați de pacienți. Mulți nu prezintă simptomul vreunei boli și vor doar să intre în concediu medical, anunță libertatea.ro.

„Toți ăștia de pe hol stau pentru concediu medical. M-am săturat. De câteva zile numai pacienți din ăștia am. Vin și cer medical deși nu au nicio problemă de sănătate. Le este frică să rămână fără job. Dar nu pot să le dau așa, îmi pare rău de ei, dar trebuie să își rezolve problemele cu angajatorii ori să se dea vreun ordin de la Guvern”, spune un medic de familie din București.

Mulți români vor concediu medical, în condițiile în care în această perioadă se află în șomaj tehnic. Ei își pot lua concediu de odihnă, dar nu vor să-și irosească zilele la care au dreptul.

„În ceea ce privește pacienții de rând, eu chiar am avut scandal cu cei care vin pentru medical. Li se închide uzina și li se dă opțiunea să-și ia zilele de odihnă. Doar că nu vor să-și piardă vacanța la mare. Chiar nu se poate. Deci acest medical se eliberează pe baza unui act care dovedește o afecțiune reală, nu după ochi frumoși”, a explicat Ana Șestacova, președinta Asociației Medicilor de Familie (AMF) din Brașov,

Ne puteți urmări și pe Google News