În urmă cu 110 ani, pe 8 martie, vedea lumina zilei la Blejoi, un sat lipit astăzi de Ploiești, Nicolae Bogza, părintele romanului românesc de aventuri, cunoscut publicului larg pe numele de Radu Tudoran.

Elegant și timid, încăpățânat și visător, Nicolae Bogza, alintat „Buick” de prieteni, a absolvit în 1930 Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, apoi școala de aviație de la Sibiu, fiind ofițer activ până în 1938.

Fratele lui Geo Bogza debutează apoi publicistic cu un reportaj numit „Oameni care nu au ce face cu viața și oameni care nu au cu ce și-o ține”, un prim mic succes urmat de o nuvelă-reportaj apărută în„Azi” și inspirată din lumea aviației.

Nici aviație, nici jurnalism

Buick și-a dat seama repede că nu este cu adevărat pasionat nici de aviație, nici de jurnalism. Singura preocupare care-i umplea timpul și-l făcea fericit era literatura, scrisul zilnic, imaginația sa fastuoasă pusă în cuvinte potrivite pe hârtie.

„Scriam pagini peste pagini, cu voluptate, scriam din copilărie, ceea ce ar fi greu să se creadă și încă și mai greu să se înțeleagă, dar scriam - ce mai încoa și încolo! - de la opt ani, zeci de pagini, sute, nenumărate”, avea să se confeseze Buick după ce romanul-etichetă „Toate pânzele sus!” îl făcuse deja celebru.

De ce s-a mutat la Brăila?

De reținut că la același nivel cu literatura, poate chiar mai sus, Radu Tudoran a păstrat nealterată în inimă dragostea pentru aventură, pentru corăbii, pentru înconjurul lumii într-o goeletă fabricată cu propria mână. A și încercat, de altfel, să-și împlinească visul. S-a mutat la Brăila și a început construcția acestei năluci a apelor și a minții.

În paralel cu aceste frământări, Nicolae Bogza scrie fără oprire: „Germania, octombrie 1939 (un volum de călătorie interzis ulterior, chiar radiat din biografia autorului), „Orașul cu fete sărace” (1940 - o cărticică doldora cu povestiri, nuvele și schițe), „Un port la răsărit” (1941).

O carte îngropată

Ultimul este și romanul care îi asigură băiatului din Blejoi notorietatea. „Din păcate această carte a fost înmormântată în 1944, ca și «Rusoaica» lui Gib. Mihăescu, din cauza locului în care se desfășura acțiunea - Basarabia, nume prohibit după 23 august 1944”, își amintea Radu Tudoran câteva decenii mai târziu de la publicarea poveștii cu temă nautică.

Din nefericire, după 1948, odată cu instalarea regimului comunist în țară, Nicolae Bogza este marginalizat, dat la o parte, interzis la publicare. Pare să se destrame, în același timp cu cariera de scriitor, și visul călătoriei cu goeleta pe mările lumii.

Alinierea la clișee

Buick scapă de pușcărie grație intervenției fratelui mai mic, Geo Bogza, orientat din timp spre orizonturile roșii, și supraviețuiește din traduceri, în special din limba rusă. Nu abandonează însă scrisul, iar iubirea pentru literatură nu-l va trăda.

În 1954, Radu Tudoran publică „Toate pânzele sus!”, răspuns la frustrarea de a nu mai putea pleca hai-hui pe mări. Romanul marchează revenirea en-fanfare în universul literar. În 1961, se aliniază clișeelor și scrie „Dunărea revărsată”, carte a cărei acțiune se desfășoară pe un șantier naval.

O serie în șapte volume

Nicolae Bogza se împacă din ce în ce mai bine cu regimul politic bine înfipt de ruși în România. Scrie la foc automat, de la literatură pentru copii, la intimidanta serie în șapte volume (ultimul rămas neterminat) „Sfârșit de mileniu”.

Locuiește într-o casă elegantă pe malul lacului Snagov, nu se implică prea mult în viața cetății, rămâne un artist retras, aflat toată viața sub umbrela generoasă a fratelui mai mic, Geo.

Radu Tudoran se stinge pe 19 noiembrie 1992, la București, din cauza unor complicații la inimă. Avea 82 de ani.