Se decide soarta Guvernului. Ce a hotărât Orban (SURSE)

Se decide soarta Guvernului. Ce a hotărât Orban (SURSE)

Guvernul Cîțu ar urma să primească în doar câteva ore votul de învestitură. Până atunci, atât liberalii cât și cei de la PSD și-au făcut toate calculele și au primit o serie de instrucțiuni despre cum ar urma să acționeze joi în Parlament. Ca o măsură de siguranță, s-a luat inclusiv decizia de a fi dezinfectate urnele si bilele folosite la procedura de vot aferenta investirii Guvernului.

În doar câteva ore, în tabăra PNL se iau ultimele decizii legate de modul în care ar urma să voteze parlamentarii liberali. Deși până în acest moment Ludovic Orban a refuzat să spună clar dacă parlamentarii PNL vor vota pentru Guvernul Cîţu sau nu, surse politice au susținut că există șanse foarte mari ca noul Guvern să treacă prin Parlament. Liberalilor li s-a indicat să voteze la vedere, mai ales că Ludovic Orban nu ar fi renunțat la planul său privind alegerile anticipate. Calculul celor de la PNL este extrem de simplu. până în toamnă, când vor fi alegeri la termen, PNL s-ar putea eroda foarte mult la guvernare, motiv pentru care, organizarea alegerilor anticipate i-ar ajuta enorm pe liberali.

Potrivit surselor citate, strategia PNL a fost dată peste cap de criza declanșată de noul Coronavirus. În primul rând, liberalii sunt conștienți că nu mai pot susține alegerile anticipate în condițiile în care agenda publică este dedicată exclusiv acestui subiect și din ce în ce mai multe voci insistă pentru învestirea urgentă a unui Guvern. În plus, riscul răspândirii Coronavirusului face imposibilă organizarea de evenimente și manifestații de amploare necesare în campania electorală.

În aceste condiții, sursele politice au susținut că cei de la PNL ar putea vota Guvernul Cîțu, nedorind să fie acuzați de boicotarea propriului Executiv într-un moment în care orice mișcare politică greșită îi poate costa enorm.

Pe de altă parte, sursele menționate au susținut că singura modalitate prin care ar putea fi blocată învestirea Guvernului Cîţu vine dinspre PSD. Marcel Ciolacu și-ar dori cu ardoare alegerile anticipate. El le-ar fi cerut parlamentarilor PSD să fie prezenți în plen, dar să nu voteze nici pentru, nici împotrivă. Sursele politice au declarat că Marcel Ciolacu ar fi susținyt că Florin Cîțu ar putea da imediat o ordonanţă de urgenţă pentru alegerea primarilor în două tururi, lucru care ar lovi din plin în PSD.

Cei de USR nu mai vor nici ei anticipate, de frica unui scorv slab în alegeri. La rândul său, Victor Ponta susține învestirea Guvernului Cîțu și este de părere că cei mai mulți de la PSD vor vota și ei pentru. În plus, el a acuzat PNL că în acest moment își sabotează propriul Guvern. În concluzie, în acest moment, soarta Guvernului Cîțu totul depinde de mutarea celor de la PSD.

 

Ne puteți urmări și pe Google News