Coronavirus. Guvernul italian instituie carantina pentru 16 milioane de oameni
- Mihnea Talau
- 8 martie 2020, 07:50
Italia, țara în care se înregistrează cel mai agresiv focar de coronavirus din Europa, a instituit carantina în cea mai mare parte a regiunii de nord.
Astfel, guvernul italian a luat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, măsuri extraordinare, plasând în carantină mare parte din nordul țării, ceea ce restrânge libertatea de mișcare pentru aproape un sfert din populația țării într-o regiune considerată motorul economic al țării.
Demersul reprezintă cel mai drastic efort din afara Chinei de a opri răspândirea noului coronavirus, cu prețul sacrificării economiei italiene pe termen scurt, pentru a salva-o de efectele devastatoare ale virusului pe termen lung. Luând astfel de măsuri dure, Italia, care cunoaște cel mai agresiv focar de epidemie din Europa, trimite un semnal: restricțiile - care vin în contradicție cu valorile democrațiilor occidentale - se pot dovedi necesare pentru a controla și a învinge virusul, scrie New York Times.
„Ne confruntăm cu o situație de urgență. Este o urgență națională”, a declarat premierul Giuseppe Conte anunțând într-o conferință de presă, susținută după 2:00 noaptea, decretul prin care se impune carantina în regiunea Lombardia și în 14 provincii. Cel puțin 16 milioane de oameni sunt vizați de măsurile de carantină obligatorie până la începutul lunii aprilie.
Provinciile vizate de măsurile de carantină sunt: Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro e Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso și Veneția.
Vor fi închise sălile de sport, piscinele, muzeeele, stațiunile de schi. Competițiile sportive se vor desfășura fără public. Restaurantele și cafenelele vor fi deschise, dar clienții trebuie să stea la cel puțin un metru distanță. Oamenii trebuie să stea pe cât de mult posibil în case, iar cei care încalcă măsurile de carantină riscă trei luni închisoare. Școlile vor fi, și ele, închise.
De asemenea, nu mai pot avea loc nunți și înmormântări, pe durata carantinei, iar magazilele rămân deschise, dar numai de luni până vineri.
De asemenea, măsurile anunțate de guvern includ și suspendarea tuturor concediilor pentru medici și asistenți, iar vizitele rudelor în spitale vor fi limitate doar la cazuri speciale.
Noile măsuri, care se aplică inclusiv centrului financiar al țării, Milano, și uneia dintre cele mai frecventate destinații turistice din lume, Veneția, sunt în vigoare până la 3 aprilie.
Italia este țara europeană cel mai dur lovită de epidemia de coronavirus și a cunoscut, sâmbătă, o creștere vertiginoasă a bilanțului, care acum a ajuns la aproape 6.000 de cazuri confirmate de îmbolnăvire și 233 de decese, scrie Digi 24.